Promo-LEX a recomandat Parlamentului să-și revizuiască Regulamentul sau să adopte un act normativ nou
În Parlamentul Republicii Moldova există un consens în ceea ce privește interacțiunea cu societatea civilă, inclusiv în îndeplinirea unor recomandări, s-a menționat la discuția publică „Activitatea Parlamentului de legislatura a XI-a prin prisma monitorizării civice”, organizată de Asociația Promo-LEX. Totodată, s-a precizat că deputații trebuie să conștientizeze că sunt emanația poporului, dar și a puterii, iar Guvernul trebuie să țină cont de sugestiile Legislativului.

Raportul anual de monitorizare a activității Parlamentului de legislatura a XI-a, perioada august 2022 – iulie 2023, include constatări și recomandări prin prisma mai multor aspecte, inclusiv respectarea procedurii legislative și a transparenței decizionale pe parcursul inițierii, consultării, dezbaterii și votării proiectelor legislative; a declarat una dintre autoarele Raportului Promo-LEX, Mihaela Duca.
„În privința proiectelor aflate în examinare, vrem să atragem atenția asupra faptului că, așa cum prevede Regulamentul Parlamentului, proiectele de lege care nu au fost puse pe ordinea de zi, la expirarea a doi ani, devin nule. În acest sens am observat că cel puțin 43 de proiecte de lege urmau să devină nule până în decembrie 2023, or ele nu au fost puse pe agenda Parlamentului. La fel, am observat că 65 la sută dintre aceste proiecte aparțineau opoziției”.
Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi, a menționat că deputații trebuie să conștientizeze că le revine un rol considerabil în dezvoltarea țării, deoarece de pregătirea lor profesională depinde calitatea cadrului legislativ.
„Tot timpul există această luptă, pentru că cei care sunt în opoziție vor să vină la guvernare pentru că cred că sunt cei mai buni, iar cei de la guvernare cred că ei veșnic vor fi așa, ei nu înțeleg că oricum o să se schimbe și o să plece. Eu îmi doresc foarte mult deputații să aibă o pregătire profesionistă în domeniul legislativ”.
La rândul său, vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, a precizat că în actualul Legislativ există consens, atât în adoptarea cadrului normativ, cât și în conlucrarea cu societatea civilă. De cele mai multe ori, sunt recomandări utile, care ne ajută să îmbunătățim viața cetățenilor. Noi încercăm să învățăm și să îmbunătățim procesele noastre, reieșind din aceste recomandări”*.
*„Avem un consens clar în Republica Moldova. Trebuie să demonstrăm deschidere maximă și să plecăm urechea față de recomandările care vin din partea societății civile.
Raportul menționează o creștere ușoară a proiectelor consultate public de Parlament, unele dintre acestea fiind dezbătute în mai multe runde. Totodată, se atestă o tendință pozitivă în publicarea actelor aferente proiectelor de legi înainte de votarea acestora.
Autorii Raportului au formulat în total 62 de recomandări în adresa Parlamentului, pe cele cinci capitole monitorizate. Cele mai multe recomandări, 17 la număr, au fost formulate la capitolul Respectarea procedurii legislative. Parlamentului i se recomandă, între altele, să-și revizuiască de ansamblu și sistemic Regulamentul sau să adopte un nou act normativ care ar asigura funcționarea legislativului într-un mod transparent și previzibil; să uniformizeze procedurile de anunțare, organizare și desfășurare a consultărilor publice, în special prin stabilirea unor criterii exacte pentru organizarea obligatorie a acestora; să instituie un mecanism clar și transparent care ar asigura examinarea eficientă în toate cazurile a obiecțiilor și recomandărilor Direcției general juridice a Secretariatului Parlamentului, a Guvernului, ale expertizei anticorupție, dar și ale altor entități care au oferit avize sau expertize; să publice ordinea de zi a ședințelor Parlamentului pe pagina oficială a instituției la începutul săptămânii de lucru, conform prevederilor legale.