Republica Moldova trebuie să finalizeze implementarea celor trei elemente restante pentru a începe negocierile de aderare la UE
Republica Moldova trebuie să finalizeze implementarea celor trei elemente restante din recomandările Comisiei Europene pentru a putea începe procesul de negocieri, a declarat Secretarul de Stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Vladimir Cuc, la dezbaterile publice organizate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
Înainte de lansarea negocierilor va fi realizată o radiografie a sincronizării legislației naționale cu cea europeană, a precizat Vladimir Cuc.
„Urmează să începem screeningul legislației care va fi extrem de detailat. La prima etapă vom avea runde în care Uniunea Europeană ne va explica capitol după capitol ce cadru legislativ există pe fiecare capitol, vom analiza, vom contrapune cu ce am reușit să implementăm în baza Acordului de Asociere și ce urmează să implementăm. Ea se va face în paralel cu implementarea celor trei elemente din nouă recomandări, ele țin de reforma justiție și anume numirea tuturor membrilor în Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Supremă de Justiție, procurorilor pentru a avea o decizie finală”, a menționat Vladimir Cuc.
Menționăm că Planul de negocieri cu Republica Moldova ar putea fi aprobat la reuniunea Consiliului European din luna martie anul 2024.
Amintim că, la 14 decembrie, Consiliul European, a aprobat lansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.