Masa de sărbătoare: între plăcerea gastronomică și riscurile pentru sănătate
Sărbătorile de iarnă sunt un prilej frumos de a ne revedea cu oamenii apropiați, în jurul unei mese plină de bucate tradiționale. Medicii gastroenterologi susțin că respectarea unui regim alimentar în sezonul festiv ne poate proteja de diverse probleme digestive.

În ediția „Sănătate pentru toți” din 23 decembrie, Margareta Surlari, medic gastroenterolog, șefa secției Hepatologie de la SCM „Sfânta Treime” ne sugerează câteva recomandări pentru sărbătorile de iarnă.
„Vestea bună e că este foarte simplu să se evite disconfortul gastrointestinal de sărbători. Prima regulă, divizarea meniului, distanțat în timp la cel puțin o oră, adică a da stomacului un pic de răgaz să se digere alimentele anterior consumate. Alegerea unor gustări ușoare, bucăți de mușchi de pui, curcan, brânză degresată. Trebuie de atras atenție la mărimea porției. O pătrime din farfurie, dacă o împărțim, sau mărimea pumnului ar cantitatea ideală pentru a asigura o digestie fără probleme. Totodată, trebuie evitate alimentele grase și prăjite, precum și sosurile grele pentru digestie. În meniul de sărbători este preferabilă carnea de curcan, pește, legume și fructe proaspete, bogate în fibre vegetale. Să nu uităm și de hidratarea organismului, apa urmând să fie consumată pe tot parcursul mesei”, menționează Margareta Surlari.
Un capitol aparte este reprezentat de prezența alcoolului pe masa de sărbătoare. Consumul acestuia necesită o atenție sporită, și asta deoarece excesul conduce la creșterea tensiunii arteriale a sângelui, dar și la probleme hepatice, din cauza că ficatul cheltuie resurse suplimentare pentru a digera alcoolul. De sărbători, ar fi de dat preferință vinului roșu. Și pentru că mesele copioase sunt uneori greu de evitat, sunt recomandate plimbările în aer liber, cu o durată de cel puțin jumătate de oră.
AUTOR: Galina Alkaz