Economic

Dumitru Alaiba: Ne propunem ca în 2024 antreprenorii să prezinte mai puține rapoarte, iar 75 la sută dintre procese să fie digitalizate

Autoritățile își propun ca de anul viitor antreprenorii să prezinte mai puține rapoarte, iar 75 la sută dintre procese să fie digitalizate, a declarat astăzi ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, la un briefing de presă. Totodată, oficialul a precizat că instituția intenționează, din 2024, să elimine 15 rapoarte din cele 92 solicitate de Biroul Național de Statistică și Serviciul Fiscal de Stat de la agenții economici. Alte 9 vor fi digitalizate, iar 14 - simplificate semnificativ, în ceea ce privește conținutul.

Prin reducerea semnificativă a rapoartelor, anual vor fi economisite aproximativ 700 de mii de ore de muncă și 68 de milioane de lei, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

„Acum suntem la puțin sub 48% din toate serviciile disponibile deja digital. Aceste cifre ne sugerează că digitalizarea lucrează. Digitalizarea este o investiție în viitorul acestei țări în care să avem afaceri nu doar în domeniul IT, ci și companii mult mai digitalizate. Este spațiu în orice companie să fie digitalizată. Suntem lideri regionali la acest capitol. În 2024 urmează să înregistrăm 75% din toate serviciile digitalizate și desigur că mergem către toate 100% în următorii ani”, a declarat Dumitru Alaiba.

Potrivit ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, în urma reformelor privind reducerea birocrației antreprenorii vor economisi aproximativ un miliard de lei în fiecare an, ceea ce este echivalentul a 0,5% din Produsului Intern Brut al țării.

Totodată, ministrul afirmă că pe parcursul anului 2023 au fost acordate granturi în valoare totală de 260 de milioane de lei. De asemenea, a fost lansat Programul guvernamental 373, prin care companiile au fost ajutate să investească. În prezent, valoarea investițiilor prin acest program este de peste 650 de milioane de lei, iar în viitorul apropiat cifra va depăși un miliard de lei.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult