Rusia și NASA prelungesc zborurile comune către Stația Spațială Internațională până în 2025
Rusia și NASA au convenit asupra prelungirii zborurilor comune către Stația Spațială Internațională până în 2025, a anunțat agenția spațială rusă
Roscosmos a mai precizat că a încheiat un acord cu partenerii americani pentru a menține fiabilitatea funcționării stației și a garanta prezența a cel puțin unui reprezentant al Roscosmos și al NASA pe segmentele rusesc și american ale stației.
Rusia și-a anunțat încă din iulie 2022 intenția de a se retrage „după 2024” de pe ISS, iar crearea unei noi stații orbitale rusești este prezentată ca o prioritate de Roscosmos.
În octombrie, președintele rus Vladimir Putin a declarat că primul segment al acestei noi stații spațiale rusești ar trebui să fie pus pe orbită în 2027, promițând să continue cucerirea spațiului în pofida recentelor eșecuri.
Sectorul spațial rusesc, mândria istorică a țării, suferă de ani de zile de probleme de finanțare, scandaluri de corupție și eșecuri precum pierderea în august a sondei lunare Luna-25, scrie News.ro.
Stația Spațială Internațională, care reunește Europa, Japonia, Statele Unite și Rusia, a început să fie asamblată în anul 1998. Scoaterea sa din funcțiune era planificată pentru 2024, însă NASA a estimat că aceasta ar putea funcționa până în 2030.