Corespondență// Moartea lui Jacques Delors, catolic, socialist și „părinte” al Europei, omul care n-a vrut să fie președintele Franței
Toată lumea îl plânge pe arhitectul monedei euro și al pieței unice, Jacques Delors, care a murit săptămâna aceasta, miercuri 27 decembrie, în locuința sa din Paris, la vârsta de 98 de ani. Dar Jacques Delors a fost mai mult decât un tată al Europei și al monedei sale. Mulți îl văd ca pe un înțelept al Occidentului, Occident înțeles ca un set de valori ale libertății, liberalismului, justiției sociale și solidarității.
Ca socialist și catolic, Jacques Delors a fost unul dintre puținii oameni de stat care au înțeles că modelul nostru de societate este în primul rând o paradigmă etică, întemeiată pe principiul reconcilierii cu Istoria. Reconcilierea franco-germană după cel de-al doilea război mondial. Reconcilierea dintre Est și Vest după încheierea Războiului Rece. Reconcilierea de clasă, cea etică între laici și credincioși și cea politică între socialiști și creștin-democrați.
Mediatorul dintre Franța și Germania
În 1990, după căderea Zidului Berlinului, Franța, Marea Britanie și Italia vedeau perspectiva reunificării Germaniei ca pe o amenințare. Thatcher, Mitterrand și Andreotti erau împotrivă. Doar Jacques Delors, pe atunci președinte al Comisiei Europene, a reușit să înțeleagă semnificația revoluției care avea loc și s-a alăturat imediat cancelarului german Kohl, pronunțându-se în favoarea reunificării. „Europa are nevoie de un suflet”, a explicat el pentru a sublinia valoarea morală a ceea ce se întâmpla la sfârșitul Războiului Rece. “Noi căutăm încă acel suflet.”
Delors a fost întotdeauna cel care a jucat rolul de mediator subtil între Kohl și Mitterrand, ceea ce a dus la nașterea monedei unice. Pentru a-și liniști partenerii comunitari, Germania reunificată a fost de acord să renunțe la marca germană și la suveranitatea monetară, legându-și astfel inextricabil destinul de cel al restului Europei. Doar rezistența lui Mitterrand a împiedicat atunci o adevărată uniune politică, dorită de Delors și Kohl, pentru a acționa ca un tandem cu moneda unică.“
La conducerea Comisiei UE
Cei zece ani în care Delors a fost la cârma Comisiei de la Bruxelles (1985-1995) au fost cei ai marelui salt înainte al Europei. În 1986, de îndată ce el a fost numit, UE s-a extins pentru a include Spania și Portugalia. În 1995, când a părăsit Comisia, s-au alăturat Austria, Suedia și Finlanda.
Actul Unic dorit de el a dus la nașterea pieței unice europene și la eliminarea progresivă a barierelor protecționiste. Politica de concurență a redus drastic practica ajutorului de la stat, forțând industria să iasă de sub protecția interesată a politicii. Tratatul de la Maastricht a pus bazele monedei unice și cele pentru coordonarea politicilor bugetare. Tratatul Schengen a marcat abolirea frontierelor interne. Mereu în dispută cu Marea Britanie a lui Margaret Thatcher și apoi a lui John Major, Delors a reușit să impună ideea unei „Europe sociale” care determină standarde minime în relațiile de muncă.
Viața lui Jacques Delors
Născut în 1925, fiul unui funcționar foarte catolic angajat al băncii centrale, Delors a călcat pe urmele tatălui său, angajându-se la Banca Națională a Franței în 1945. În anii 1950 a abordat politica prin sindicatul conservator, Confederația Franceză a Sindicatelor Creștine, în care a afișat însă poziții mai laice și de stânga. În '74 a intrat în Partidul Socialist. În 1979 a fost ales deputat european. În 1994, când mandatul său în Comisie era pe cale să expire, sondajele îl dădeau drept favoritul principal pentru a candida la președinția Franței ca succesor al lui Mitterrand. Dar tocmai în acest moment Delors, niciodată cu adevărat în largul său în ceea ce francezii numesc „la politique politicienne”, a refuzat să participe și s-a retras din politica activă, susținând candidatura socialistului Lionel Jospin. Francezii îl vor alege atunci pe gaullistul Jacques Chirac pentru jilțul de la Elysée.
În 2015, Consiliul European i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare al Europei. Înaintea lui, doar Jean Monnet și Helmut Kohl îl primiseră. Acum au dispărut cu toții.
AUTOR: Dan Alexe
