Viitorul negociator-șef al Republicii Moldova pentru aderarea la UE va fi un vicepremier, anunță Dorin Recean
Viitorul negociator-șef al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană va fi un vicepremier, a declarat șeful Executivului, Dorin Recean pentru portalul nordnews.md. Oficialul nu a dat nume, dar a menționat că această persoană va trebui să interacționeze și să colaboreze cu alte ministere și agenții.
„Negociatorul șef va fi asistat de Biroul de integrare europeană care deja a fost aprobat. Acolo va fi asistat de aproximativ 40 de persoane. Ele vor lucra pe 6 clustere în care sunt împărțite capitolele din aquis-ul comunitar. În acest fel vom asigura interacțiunea, pe de o parte, a tuturor instituțiilor publice, iar pe de altă parte, a negociatorilor. Este un exercițiu foarte laborios, responsabil și care presupune o înțelegere profundă a aquisu-lui comunitar și a realității Republicii Moldova”.
Dorin Recean a menționat că în luna ianuarie 2024 va începe procesul de screening a legislației Republicii Moldova.
Amintim că pe 14 decembrie, Consiliul European a votat începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.