Pe 30 decembrie expiră starea de urgență instituită în Republica Moldova
Starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova urmează să expire mâine și nu va mai fi prelungită de Legislativ. Potrivit autorităților, unele dispoziții ale Comisiei pentru Situații Excepționale au fost deja transpuse în legi de Parlament, care vor permite adoptarea unor decizii urgente fără starea excepțională.
În prezent, Guvernul are la îndemână instrumentele necesare pentru a acționa în cazuri de urgență, fără instituirea măsurii de stare excepțională, a declarat recent la postul public de televiziune Moldova 1, președintele Parlamentului, Igor Grosu. Oficialul a precizat că Legislativul nu va mai prelungi starea de urgență, instituită odată cu declanșarea războiului din Ucraina.
„După expirarea Stării de Urgență actuale nu o mai extindem. Înțelegem că nu mai poate fi extinsă. De aceea am transpus, că vorbim de securitatea energetică, că vorbim de protejarea spațiului informațional, că vorbim de protejarea pieței de cereale, că vorbim de Legea Magnitsky. Persoanele care sunt sub sancțiuni. Deci, deja o parte sunt transpuse aceste instrumente în legile ordinare. Cred că mâine e ultima ședință a Parlamentului din această sesiune, rămân ultimele detalii pe dimensiunea energetică și Guvernul are tot instrumentariul la îndemână pentru a acționa, fără a recurge la Situația de Urgență”.
În această săptămână a avut loc și ultima ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale pe durata stării de urgență. Astfel, activitatea acesteia va fi sistată și va fi convocată la necesitate pentru soluționarea problemelor ce țin de intemperii și altele.
Amintim că starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova a fost instituită la data de 24 februarie 2022, odată cu declanșarea de către Federația Rusă a războiului în Ucraina. Doar în acest an, Legislativul a prelungit de cinci ori starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova. Ultima dată, s-a întâmplat la sfârșitul lunii noiembrie, când starea excepțională a fost continuată doar pentru 30 de zile, comparativ cu 60, cum se proceda anterior.
Opoziția parlamentară a solicitat în repetate rânduri ieșirea țării noastre din stare de urgență și revenirea la regimul obișnuit de activitate. În același timp, deputații din opoziție au criticat și activitatea Comisiei pentru Situații Excepționale, care, în opinia lor a făcut abuz de împuternicirile acordate de Legislativ.
Pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova poate emite dispoziții cu caracter obligatoriu și executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățenii Republicii Moldova și alte persoane aflate pe teritoriul țării.
Reamintim că în luna iunie, prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că Executivul va finaliza o inițiativă de schimbare a cadrului legislativ, pentru a propune introducerea ordonanței de urgență, după modelul României. Ordonanța de urgență va crește substanțial eficiența controlului parlamentar asupra deciziilor Guvernului și va face fiecare hotărâre luată în situație de criză pasibilă de dezbatere sau chiar anulare în Parlament.
Autor: Cristina Prisacari