Politic

Maia Sandu: „Vedem tot mai multe încercări de denigrare a mea, a conducerii democratice a Moldovei”

Șefa statului Maia Sandu, susține că au loc mai multe încercări de a denigra imaginea sa dar și a instituțiilor statului. Potrivit ei, atacurile asupra democrației nu se fac doar cu arma, se fac prin minciună și slăbirea încrederii în societate.

„Vedem tot mai multe încercări de denigrare a mea, a conducerii democratice a Moldovei, a instituțiilor. Imagini video trucate, dezinformare, știri mincinoase care au drept unic scop să inducă panică, să ne dezbine și să facă din Moldova o țintă slabă pentru influență externă, o țară care să nu poată să-și decidă liber soarta. În sate, oamenii îmi zic că ultima minciună este că eu aș interzice culesul măceșului. Ar fi o glumă, dacă n-am ști că în spatele acestor minciuni stă un interes meschin, un interes potrivnic tuturor cetățenilor noștri. La așa nivel ridicol au ajuns cei care vor să slăbească Moldova”, se arată într-un mesaj postat de Maia Sandu pe rețelele de socializare.

Șefa statului atenționează că minciunile vor continua și vor lua proporții tot mai mari, iar în acest context, ea îndeamnă oamenii să nu cadă pradă informațiilor false și să analizeze cu atenție ceea ce citesc.

Recomandarea vine în contextul în care pe un canal de Telegram a apărut un nou deepfake cu președinta Maia Sandu. De această dată, în acest video așa-zisa șefă a statului felicită moldovenii în noaptea de Revelion și îndeamnă cetățenii să o voteze la următoarele alegeri prezidențiale. Pe toată durata videoului, actrița care interpretează rolul Maiei Sandu folosește accente umoristice.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult