Economic

Din 31 decembrie 2023, va fi aplicată TVA de 8% pentru domeniul HORECA

Operatorii din domeniul HORECA sunt avertizați de către Serviciul Fiscal de Stat că, începând de astăzi, se va aplica cota TVA de 8% pentru serviciile de cazare, produsele alimentare și băuturile prevăzute în legislație. Această modificare vine în urma expirării stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, la data de 30 decembrie 2023.

Cota redusă de 8% se va aplica la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort, în hoteluri, vile, pensiuni, campinguri sau tabere de vacanță, care sunt încadrate la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei, informează Serviciul Fiscal de Stat. De asemenea, această cotă redusă se va aplica și la produsele alimentare și/sau băuturile asociate acestor servicii de cazare. Singura excepție o reprezintă producția de băuturi alcoolice, care este însoțită de servicii conexe ce permit consumul imediat al acestora.

În context, agenții economici sunt obligați să se adreseze la furnizorii/ centrele de asistență tehnică, și să programeze echipamentul de casă și de control cu nivel de cota TVA de 8% pentru serviciile și mărfurile menționate.

În același timp, în perioada de până la programarea echipamentului de casă și de control cu nivel de cota TVA de 8%, la completarea Registrului mașinii de casă și de control/ imprimantei fiscale sau Registrului operațiunilor echipamentului de casă și de control se va înscrie suma TVA recalculată.

Amintim că pe 10 august, au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova modificările la compartimentul TVA, ca urmare a intrării în vigoare a Legii pentru modificarea unor acte normative nr.212/2023. Potrivit art. II pct.22 al acestei legi, cota TVA pentru livrările de mărfuri/servicii realizate în cadrul activității întreprinderilor din domeniul HORECA, specificate în art. 96 litera b), linii a opta și a noua, a fost redusă la 8%.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult