Externe

Un mort, inundații și transporturi date peste cap în Marea Britanie din cauza furtunii Henk

Marea Britanie se confrunta miercuri cu perturbări majore în urma trecerii furtunii Henk, cu sute de avertizări de inundații, drumuri impracticabile, trenuri anulate și mii de locuințe fără curent electric, iar poliția a anunțat moartea unui șofer peste mașina căruia vântul puternic a dărâmat un copac, relatează AFP și SkyNews, citate de news.ro.

Cele mai puternice rafale de vânt au fost înregistrate marți după-amiază pe Insula Wight, în sudul Angliei, unde vântul a atins viteza de 150 km/h. Miercuri dimineață, peste 300 de avertismente de inundații erau în vigoare în Anglia și Țara Galilor.

Un șofer a murit după ce un copac a căzut peste mașina sa în Gloucestershire, pe fondul condițiilor meteo extreme din timpul furtunii Henk, a anunțat miercuri poliția, relatează SkyNews.

Potrivit Energy Networks Association, care reunește date de la toți furnizorii de electricitate, aproximativ 10.000 de clienți erau în continuare fără curent electric.

National Highways, care gestionează autostrăzile, a anunțat că mai multe drumuri importante vor fi închise din cauza inundațiilor. "În condițiile în care se așteaptă ploi suplimentare în multe zone pe parcursul zilei, este posibil ca drumurile să rămână închise timp de mai multe ore", a avertizat National Highways.

Agenția de Mediu a emis 333 de avertizări de inundații în toată Anglia, inclusiv o avertizare severă pentru râul Nene, în Billing, la est de Northampton. Sute de oameni au fost deja evacuați dintr-un parc de vacanță din apropiere, Agenția de Mediu avertizând asupra unui "pericol la adresa vieții" care există în zonă din cauza "apelor adânci și rapide și a unui debut rapid al inundațiilor". Mai multe companii feroviare au avertizat, de asemenea, că traficul va fi grav perturbat miercuri. "Din cauza vântului puternic, copacii de pe linie au avariat sau întârziat trenurile în multe locuri din rețeaua noastră", a anunțat miercuri dimineață South Western Railway, care a decis să suspende trenurile "timp de câteva ore pentru a asigura siguranța" pasagerilor și a personalului.

Regatul Unit, în special Scoția și nordul Angliei, a fost deja afectat de furtuna Gerrit, la sfârșitul lunii decembrie. Trei bărbați au fost găsiți morți, blocați într-un vehicul găsit într-un râu din nordul Angliei.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult