Externe

Crește bilanțul victimelor după cutremurul din Japonia: Cel puțin 84 de morți și 200 dispăruți

Șansele de a găsi supraviețuitori sunt în scădere în centrul Japoniei, unde aproape 200 de persoane sunt încă date dispărute joi, la trei zile după puternicul cutremur produs de Anul Nou și care s-a soldat cu 84 de morți, conform unui bilanț provizoriu, relatează AFP.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,5 grade, resimțit până la Tokyo, la 300 km distanță, s-a produs în Peninsula Noto din prefectura Ishikawa, numeroase clădiri și drumuri fiind distruse.

"Aceasta este cea mai gravă catastrofă" a erei Reiwa, care a început în 2019, odată cu ascensiunea la tron a actualului împărat japonez, a declarat joi premierul Fumio Kishida, citat de Agerpres.

La peste 72 de ore de la catastrofă, scad speranțele de a găsi supraviețuitori.

În acest sens, autoritățile au dat publicității joi numele a 179 de persoane încă dispărute. Odată ce acest termen limită trece, "rata de supraviețuire a oamenilor care trebuie salvați va scădea brusc", a declarat guvernatorul orașului Ishikawa, Hiroshi Hase.

În acest context, s-a produs și o minune: o octogenară blocată într-o casă ruinată a fost salvat miercuri datorită unui câine antrenat pentru astfel de misiuni, a anunțat joi ministrul japonez al Apărării.

"Forțele de autoapărare (armata japoneză, n.red.) au salvat 122 de persoane (miercuri), între care o femeie în vârstă dintr-o casă din orașul Wajima care a fost salvată de un câine de căutare (Jennifer)", a scris ministrul Apărării Minoru Kihara pe rețeaua de socializare X.

Peninsula Noto și orașele sale portuare Wajima și Suzu par a fi zone de război după cutremurul produs de Anul Nou care a lovit această regiune la ora locală 16:10 (07:10 GMT), atingând magnitudinea 7,5, potrivit

Serviciului de Prospectare Geologică al SUA (USGS). Sute de replici - unele puternice - au fost înregistrate, iar tsunamiul care a urmat luni cu valuri de peste un metru a acoperit numeroase ambarcațiuni, eșuate pe chei, și drumurile de la malul mării.

Situată pe așa-numitul "Cerc de Foc al Pacificului", Japonia este una dintre țările cu cea mai intensă activitate seismică din lume.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult