Programul Național de Împădurire continuă și în acest an: Peste 4200 de hectare de păduri plantate în 2023
În anul 2023 au fost plantate peste 4200 de hectare de păduri pe terenurile deținute de autorităților publice locale. Potrivit reprezentanților Moldsilva, Programul Național de Împădurire va continua cu aceeași intensitate și în acest an.
Anul trecut au fost plantate 4225 de hectare de păduri cu aproximativ 13 ori mai mult comparativ cu anul 2022, a declarat pentru postul nostru de Radio directorul adjunct al Agenției Moldsilva, Iulian Mamai. Potrivit acestuia, toți puieții au fost crescuți în pepinierele silvice ale Moldsilva. În prezent, în pepinierile din țară sunt cultivați 35 de milioane de exemplare de puieți, care vor fi utilizați în următoarea campanie de împădurire.
„În anul 2024, ne planificăm executarea lucrărilor de creare a culturilor silvice pe terenurile autorităților publice locale, pe o suprafață similară celei din anul trecut, dar în dependență de situație, credem că suprafața respectivă se va majora, ținând cont de condițiile care vor fi pe parcursul anului. Ca specii principale utilizate, se numără salcâmul, stejarul, frasinul, paltinul de câmp, paltinul de munte, lădița, plopul și salcia”, a menționat Iulian Mamai.
Iulian Mamai a mai precizat că pentru programul național de împădurire din acest an au fost alocați din bugetul de stat aproximativ 100 de milioane de lei, urmând ca, pe parcurs, să fie identificate și alte mijloace financiare. În același timp, din acești bani vor fi întreținute suprafețele forestiere plantate în anii trecuți, dar și dotarea tehnică a Moldsilva.
Amintim că anul trecut au fost plantați peste 24 de milioane de puieți prin intermediul Programului Național de împădurire, inițiat de președinta Maia Sandu, care s-a desfășurat în lunile noiembrie-decembrie. Acțiunea prevede plantarea arborilor și reabilitarea vegetației forestiere pe o suprafață de aproximativ 145 de mii de hectare pentru următorul deceniu. Campania are drept scop creșterea rezilienței la schimbările climatice, conservarea și dezvoltarea resurselor forestiere naționale.