Social

În Republica Moldova va fi creat un registru electronic unic pentru personalul medical

În Republica Moldova va fi creat un registru electronic unic pentru personalul medical și farmaceutic, conform proiectului aprobat de Guvern. Această platformă va oferi informații despre activitatea cadrelor medicale și farmaceutice și va constitui o bază pentru planificarea necesarului de resurse umane din sănătate, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă.

trm.md
Sursa: trm.md

„Sistemul va oferi informații privind disponibilitatea salariaților în domeniul sănătății, calificarea acestui personal și va putea inclusiv servi ca o platformă unde se vor vedea tendințele de migrație din sistemul medical. Sistemul va permite evaluarea și menținerea performanțelor resurselor umane din domeniul sănătății, va eficientiza procesele administrative și va contribui la o mai bună organizare a sistemului medical”, a declarat Daniel Vodă.

Dezvoltarea sistemului informațional de evidență a resurselor umane din sănătate este susținută financiar de Organizația Mondială a Sănătății.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult