Luminița Odobescu: Țările membre ale NATO și UE nu își pot permite să fie slabe și trebuie să continue să susțină Ucraina atât cât este nevoie
Țările membre ale NATO și Uniunii Europene nu își pot permite să fie slabe și trebuie să continue să susțină Ucraina atât cât este nevoie, a declarat, ministrul român al Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, la o conferință de presă susținută împreună cu omologul său lituanian, Gabrielius Landsbergis. Totodată, Luminița Odobescu a precizat că Republica Moldova este cel mai afectat vecin al Ucrainei și că România depune un efort mare pentru a sprijini țara noastră.
„Acum, nu ne putem permite să fim slabi și trebuie să continuăm să susținem Ucraina. Pentru ei este vital, dar este și o chestiune de securitate pentru noi. Am văzut asta direct sau indirect, cu dronele ruse căzute pe teritoriul României, dar nu e vorba doar de asta. Din acest motiv trebuie să continuăm să susținem Ucraina bilateral, dar și la nivelul Uniunii Europene. Ne-am exprimat speranța că, la începutul lunii februarie, la Consiliul European va fi găsită o soluție pentru adoptarea mecanismului de sprijin pentru Ucraina”, a declarta Luminița Odobescu.
Precizăm că, șefa diplomației române a participat joi, în Lituania, la reuniunea informală pe teme de securitate „Snow Meeting” organizată la Trakai. Reuniunea a abordat subiecte de interes pentru mediul de securitate: implicațiile strategice ale războiului de agresiune al Federației Ruse asupra Ucrainei, viitorul arhitecturii europene de securitate, aniversarea a 20 de ani de la extinderea NATO din 2004, Summitul NATO de la Washington din luna iulie și perspectivele cooperării cu regiunea Asia-Pacific.