Social

Doctorul familiei//Consumul băuturilor energizante și efectele asupra sănătății

Consumul băuturilor energizante a crescut dramatic în ultimele două decenii, în special în rândul adolescenților și adulților tineri. Producătorii de energizante afirmă că aceste produse oferă un plus de energie pentru a îmbunătăți performanța fizică și cognitivă. Cu toate acestea, studiile care susțin aceste afirmații sunt limitate.

În timp ce băuturile energizante sunt promovate ca o alternativă potrivită pentru a reface rezervele energetice ale corpului, anumite efecte adverse asupra sănătății au fost corelate cu utilizarea lor. Băuturile energizante aparțin unei clase de produse, sub formă lichidă, care conțin de obicei cofeină, cu sau fără alte suplimente alimentare adăugate.

În plus, unii producători optează pentru cantități mari de glucoză în compoziția energizantelor ceea ce ar trebui să îi oprească din consum pe cei cu diabet zaharat, iar alți producători utilizează îndulcitori artificiali, siguranța cărora este sub semnul întrebării de ceva timp.

Articolele de specialitate susțin că energizantele cresc performanța fizică și pare să fie o afirmație pe larg acceptată, dar aceleași băuturi par să mărească tensiunea arterială și frecvența cardiacă, concomitent au fost evidențiate cazuri de aritmii apărute în urma consumului acestor băuturi. Una dintre cele mai comune probleme ale excesului de energizante este intoxicația cofeinică. Mai mult de 200 de miligrame de cofeină pot provoca insomnie, dereglări gastrointestinale, oboseală și crampe musculare.

Conform unui studiu suedez citat în articole de specialitate pe platforma PubMed, consumul de energizante crește de 2.4 ori riscul de apariție a eroziunilor dentare.

Finalmente, dragi ascultători, voi decideți să utilizați sau nu băuturi energizante, dar cu siguranță ar trebui să evitați abuzul acestora.

AUTOR: Pavel Cepraga Sănătate vă doresc

Citește mai mult