Social

Mai multe kilograme de precursori de droguri, în valoare de 15 milioane de lei, depistate de vameși. Unde erau ascunse

16 kilograme de pastile, folosite pentru fabricarea amfetaminei, în valoare de 15 milioane de lei, au fost depistate de ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal în conlucrare cu funcționarii postului vamal Poșta, sub conducerea PCCOCS.

customs.gov.md
Sursa: customs.gov.md

„Cazul a fost depistat ca urmare a investigațiilor realizate de către ofițerii vamali, în cadrul documentării cazului înregistrat la vama Costești, săptămâna trecută. Atunci, acolo au fost depistate peste 23 kg de pastile cu substanță denumită efedrină – precursor folosit la fabricarea drogului amfetamină, în valoare de peste 20.000.000 lei”, se arată în comunicatul de presă.

Pastilele erau ascunse în 16 pachete de cafea, a câte un kilogram fiecare.

Destinatarul coletelor era un bărbat în vârstă de 24 de ani, cetățean al Ucrainei, care a fost reținut săptămâna trecută. În momentul de față acesta se află în arest preventiv.

Pastilele au fost ridicate și transmise spre expertizare, iar investigațiile pe caz continuă.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult