BionTech dă în judecată România pentru nerespectarea contractelor de achiziționare a vaccinurilor anti-COVID
BionTech dă în judecată România pentru nerespectarea contractelor semnate în pandemie privind achiziționarea a zeci de milioane de vaccinuri anti-COVID. Autoritățile de la București transmit că, în ciuda contractelor existente, nu mai au de ce să comande vaccinuri, având în vedere că situația pandemică s-a ameliorat simțitor. Alte două state europene au fost acționate anterior în instanță din aceleași considerente.

Pfizer - BionTech a anunțat decizia de a iniția proceduri oficiale împotriva României, pentru a o determina să își respecte angajamentele asumate pentru comenzile de vaccinuri anti-COVID-19 plasate de Guvern, ca parte a contractului de aprovizionare a Uniunii Europene, semnat în mai 2021. Poziția este exprimată într-un răspuns transmis News.ro, de către Andrew Widger, director al Global Media Relations Pfizer.
De partea sa, ministrul român al Sănătății, Alexandru Rafila, afirmă că notificarea din partea Pfizer de chemare în fața instanței a fost primită prin poștă și că e o situație care nu este neașteptată, având în vedere că același lucru s-a întâmplat și în cazul altor două state UE, Polonia și Ungaria.
Ministrul a amintit că în pandemie au fost contractate cantități enorme de vaccin anti-COVID pe care România nu le folosea, situație care nu putea fi acceptată și care nu era nici morală.
România ar mai fi trebuit să comande și să primească 28 de milioane de doze de vaccin de la Pfizer. Conform lui Alexandru Rafila, Guvernul va căuta o firmă de avocatură, iar România va încercă să se coordoneze cu Polonia, stat aflat în aceeași situație, având deja loc o întâlnire cu ambasadorul Poloniei.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a explicat ieri că plata banilor către compania farmaceutică nu poate fi oricum efectuată având în vedere că dozele de vaccin din contracte nu au fost primite de statul român.
Să amintim și că, în acest caz a fost deschis recent un dosar penal. Fostul premier al României, Florin Cîțu, este cercetat pentru prejudicierea statului cu peste un miliard de euro. El este acuzat de procurorii anticorupție români că, în perioada pandemiei, a decis achiziționarea nejustificată a aproape 53 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19. În același caz, sunt cercetați și doi foști miniștri ai Sănătății din perioada 2020-2021, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, dar și secretarul de stat Andrei Baciu.
Autor: corespondentul Radio Moldova în România, Mircea Oprea