Externe

The Guardian: Marea Britanie furnizează ONU fotografii din satelit care arată transportul de arme din Coreea de Nord către Rusia

Pe fondul acuzațiilor că Phenianul furnizează rachete și obuze Rusiei, Marea Britanie a expediat unui grup de experți ONU fotografii din satelit care ar demonstra că Moscova transportă arme din Coreea de Nord. În acest sens, se insistă pe declanșarea unei investigații oficiale, or, tranzacțiile cu arme, lucru care încalcă sancțiunile internaționale, potrivit The Guardian.

Coreea de Nord a fost acuzată că a furnizat rachete balistice și sute de mii de obuze de artilerie guvernului rus pentru războiul din Ucraina, de când Vladimir Putin s-a întâlnit cu Kim Jong-un în Orientul Îndepărtat al Rusiei în septembrie.

Relația lor bilaterală pare să se extindă. Putin s-a întâlnit cu ministrul de externe nord-coreean, Choe Son-hui, la Kremlin săptămâna aceasta, în timpul unei călătorii rare, de cinci zile, a înaltului oficial de la Phenian. Cei doi au discutat despre „dezvoltarea în continuare a relațiilor noastre în toate domeniile, inclusiv în cele sensibile”, potrivit unui purtător de cuvânt al Kremlinului.

Un raport nepublicat al serviciilor britanice de informații din domeniul apărării, văzut de The Guardian, arată imagini realizate în septembrie și decembrie cu trei nave rusești, Maia, Angara și Maria, încărcând containere în portul Najin, înainte de a tranzita porturile rusești din Orientul Îndepărtat.

În timp ce agenția a declarat că nu poate identifica ce se afla în containere, a urmat unui anunț al SUA recent, precum că rachetele balistice din Coreea de Nord au fost folosite de Rusia în Ucraina săptămâna trecută.

„Utilizarea de către Rusia a armelor nord-coreene în Ucraina este o încălcare a mai multor rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU. Subminează eforturile internaționale de prevenire a răspândirii armelor nucleare și expune cât de disperată a devenit Rusia în invazia sa eșuată. Aceasta și alte dovezi prezentate comitetului de sancțiuni al ONU ar trebui să declanșeze o investigație completă privind încălcarea flagrantă a sancțiunilor internaționale de către Rusia țo Coreea de Nord”, a declarat un diplomat ONU”*.

Raportul, împreună cu alte dovezi din Statele Unite și din alte țări, a fost furnizat grupului de experți al ONU, iar luna viitoare ar urma să fie publicat un raport final.

Procurorii din Harkov au declarat pentru The Guardian că fragmente suspecte de rachete Iskander de fabricație nord-coreeană au fost trimise la Kiev pentru analiză și au spus că rachetele au diferențe subtile.

O declarație emisă de opt membri ai Consiliului de Securitate, inclusiv Marea Britanie și SUA, a declarat: „Aceste atacuri atroce au fost efectuate, în parte, folosind rachete balistice și lansatoare de rachete balistice achiziționate din Coreea de Nord”..

Directorul senior al Casei Albe pentru controlul armelor, Pranay Vaddi, a declarat săptămâna aceasta că cooperarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord este „fără precedent” și a avertizat că asistența militară rusă pentru Coreea de Nord ar putea submina politica de descurajare nucleară a SUA în Coreea de Sud și Japonia.

Anterior, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, s-a angajat să ajute Coreea de Nord să construiască sateliți, iar Coreea de Nord a reușit să lanseze primul său satelit spion în noiembrie. Coreea de Sud a afirmat că Moscova că a ajutat la construirea satelitului spion.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult