Politic

Prim-ministrul Dorin Recean pleacă într-o vizită de lucru la Budapesta

Prim-ministrul Dorin Recean efectuează o vizită de lucru la Budapesta, Ungaria, în perioada 24-25 ianuarie. Șeful Cabinetului de miniștri de la Chișinău a fost invitat de omologul său maghiar, Viktor Orban, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

„În capitala Ungariei, premierul Dorin Recean va discuta cu omologul său maghiar, Victor Orban, care vor susține și o conferință de presă. Prim-ministrul va avea întrevederi și cu președinta Ungariei, Katalin Novák, dar și o ședință în format lărgit cu o serie de companii maghiare pentru promovarea potențialului investițional”, a declarat Daniel Vodă.

Șeful Guvernului va fi însoțit la Budapesta de vicepremierul Vladimir Bolea și ministrul de Interne, Adrian Efros, care vor avea la rândul lor întrevederi cu omologii maghiari.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult