ADVERTORIAL// Peste 20 de mii de copii au beneficiat de asistență și programe care i-au ajutat să-și îmbunătățească starea lor de bine
„Edificarea unei societăți în care fiecare fată și băiat își realizează potențialul la maximum cu respect și demnitate”, este proiectul finanțat de Uniunea Europeană, timp de trei ani, la nivel național, dar și în raioanele Cantemir, Cimișlia, Taraclia și Ștefan Vodă.

Potrivit rezultatelor prezentate, ieri, la 17.629 copii din școlile și grădinițele din țară a fost sesizată îmbunătățirea stării de bine, alți 625 de copii au fost redirecționați către asistența socială, pentru a depăși unele probleme cu care se confruntau. Totodată, 6452 de copii au primit sprijin în școală. Iar proiectul va continua și în alte localități.
Acesta este un articol sponsorizat