Szijjarto: Ungaria susține „ferm” și „necondiționat” aderarea Republicii Moldova la UE
Ungaria este un susținător „ferm” și „necondiționat” al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, deoarece apartenența acestei țări ar aduce beneficii blocului comunitar și i-ar spori competitivitatea, a declarat joi, la Budapesta, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, potrivit agenției de știri MTI, citată de Agerpres.
Într-o declarație după o întâlnire cu vicepremierul moldovean Vladimir Bolea, Szijjarto a spus că poziția Ungariei este clară: fiecare potențial candidat trebuie evaluat individual.
„Nu trebuie să legăm între ele procesele de integrare a diferitelor țări și nu trebuie să permitem țărilor cu performanțe mai slabe să ia ostatice integrarea altora”, a afirmat șeful diplomației ungare.
„Accelerarea aderării Republicii Moldova la UE ar ajuta UE să-și îmbunătățească din nou competitivitatea”, a adăugat el.
Ungaria a promovat întotdeauna extinderea UE spre sud-est, a precizat Szijjarto.
„Suntem, ca întotdeauna, la dispoziția guvernului moldovean și vom face tot ce ne stă în putință pentru a accelera procesul de integrare”, a mai spus el.
Amintim că, Dorin Recean se află într-o vizită de lucru în Ungaria, la invitația premierului maghiar, Viktor Orbán. În cursul zilei de astăzi, premierul Dorin Recean se va mai întâlni cu omologul său maghiar, cu oameni de afaceri și cu diaspora țării noastre în Ungaria.