Calendarul Zilei// La 26 ianuarie este marcată Ziua Internațională a Vămilor
Radio Moldova vă prezintă Calendarul Zilei - cele mai importante evenimente, pe care le consemnăm astăzi, 26 ianurie.

1500: Europenii pentru prima dată au călcat pe pământul Braziliei.
1788: A fost fondat orașul Sidney din Australia. Ziua Națională a Australiei.
1865: Demisia guvernului Mihail Kogălniceanu.
1950: Proclamarea republicii India. Ziua Națională a Indiei. Astăzi, Ziua Republicii este una dintre cele trei sărbători naționale ale Indiei. Parada militară tradițională, la care asistă Președintele, are loc în capitala New Delhi, iar în capitalele fiecărui stat al Indiei au loc alte festivități.
1965: Hindi devine limba oficială în India.
1993: Václav Havel a fost ales președinte al Cehiei.
2001: Cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter în nordul Indiei. Au decedat peste 20.000 de oameni.
S-au născut:
1918: Nicolae Ceaușescu, dictator român
1994: Nicoleta Nuca, interpretă de muzică ușoară, originară din Republica Moldova, stabilită în România. În 2014 a participat la emisiunea X Factor unde a ajuns până în gale împreună cu mentorul său Ștefan Bănică. În februarie 2015 a lansat single-ul „Nu sunt” cu care a intrat în topurile muzicale din România și Republica Moldova.
Au decedat:
2019: Michel Legrand, compozitor, dirijor și pianist francez
2020: într-un accident aviatic a decedat Kobe Bryant, jucător american de baschet
Sărbători:
Ziua Internațională a Vămilor este marcată în fiecare an la 26 ianuarie, începând din 1983, sub auspiciile Organizației Mondiale a Vămilor. În calitate de centru global de expertiză vamală, Organizația Mondială a Vămilor este singura organizație internațională cu competență în chestiuni vamale și se poate numi, vocea comunității vamale internaționale, potrivit www.wcoomd.org. Organizația Mondială a Vămilor, înființată în 1952 sub denumirea Consiliul de Cooperare Vamală, este un organism interguvernamental independent, a cărui misiune este aceea de a spori eficacitatea și eficiența administrațiilor vamale. Organizația Mondială a Vămilor are în prezent 184 de membri, responsabili pentru gestionarea a peste 98% din comerțul mondial. Începuturile organizației datează din anul 1947, când cele 13 guverne europene reprezentate în Comitetul pentru Cooperare Economică Europeană au decis crearea unui Grup de studiu care să înființeze una sau mai multe uniuni vamale intereuropene, bazate pe principiile Acordului General pentru Tarife și Comerț (GATT). În 1948, Grupul de studiu a înființat un Comitet Economic și un Comitet Vamal, care avea să devină Consiliul de Cooperare Vamală.
Tot la 26 ianuarie este marcată Ziua Internațională a Soțului