O samă de cuvinte//Cald și a (se) scălda
The „scalding steam” este, cum știe orice bun vorbitor de engleză, aburii fierbinți. „To scald” înseamnă a opări, a frige cu apă fierbinte. „Scalding" se spune despre o apă insuportabil de caldă.
— «Dar bine, ghiavole, aici ți-i scăldatul?» (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
„The scalding steam shot up into Ahab’s face”. (Melville, Moby-Dick, cap. CXIII)
Hm, sună interesant ca românescul „a scălda”. Nah, trebuie să fie o coincidență.
Ei bine, nu este: ambele urcă până la latinescul excaldare: de la ex- și calidus „fierbinte”, din rădăcina de la care noi mai avem și „cald" (chaud, în franceză, de la aceeași rădăcină).
În română, sensul lui a (se) scălda s-a lărgit până la spălatul și lăutul (lăutul însuși vine de la latinescul lavare) în orice apă, fie și rece. În italiană, însă, sensul s-a păstrat în verbul scăldare, care înseamnă a opări.
Italienii pot astfel încă să simtă legătura etimologică dintre scăldare și caldo, pe când românii nu percep identitatea rădăcinii comune din cald și a (se) scălda.
Explicația este că în română (ca și în portugheză și catalană), orice a neaccentuat a devenit, în evoluția limbii, ă. De îndată ce se deplasează accentul, cal duce la călare, mamă produce mămică, iar casă are diminutivul căsuță. A neaccentuat devine Ă. Verbe românești precum „a scanda" sunt întotdeauna împrumuturi moderne din alte limbi, aici din franceză. A scalda, cu -a-, derivat de la cald, ar fi fost imposibil în română. Așa încât verbul e în mod natural a scălda, așa cum cald, prin deplasarea accentului, a mai produs în mod derivat: căldură.
Căldură are așadar aceeași rădăcină istorică din latinã cu a scălda. Englezescul „to scald” și „scalding” provin din franceza normanzilor și a păstrat sensul latinesc inițial de „a opări” cu apă fierbinte. (Ca o paranteză, de la rădăcina lui cald vine și căldare, de la caldaria, plural de la caldarium, care a fost perceput ca un feminin. Era un bazin sau recipient cu apă caldă.)
La fel, englezescul „bland" (fad, fără gust) este identic istoric cu românescul "blând". Ambele provin din latinescul blandus, în română în linie directă din latină, în engleză ca împrumut savant intrat în limbă pe la Renaștere.
AUTOR: Dan Alexe
