Social

Eveniment dedicat Zilei profesionale a APL // Maia Sandu: Trebuie să demonstrăm tuturor că drumul european este alegerea poporului, nu doar a guvernării.

La Chișinău Arena s-a desfășurat o reuniune dedicată Zilei profesionale a autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, la care au participat președinții și vicepreședinții de raioane, primarii și angajații din APL. La eveniment au luat cuvântul șefa statului, Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și partenerii de dezvoltare.

UPDATE 11:56: Președintele Maia Sandu: „Genericul evenimentului de astăzi este „Viitor european - bunăstare locală”. E ceea ce vrem să oferim tuturor concetățenilor noștri. Vrem ca oamenii să simtă în satele și orașele în care locuiesc schimbările în bine pe care le aduce procesul de aderare a Republicii Moldova la UE. Pentru că aderarea la UE înseamnă pace și condiții bune de viață, mai multe resurse pentru drumuri, canalizare, apeducte, grădinițe, școli și alte nevoi ale comunității. Obiectivul nostru comun este să transformam toată Moldova într-o țară europeană în care oamenii trăiesc în bunăstare și siguranță. Pentru a accelera procesul și a-l face ireversibil trebuie să demonstrăm tuturor că drumul european este alegerea poporului, nu doar a guvernării. Aderarea la UE nu este proiectul unei persoane sau a unui partid politic. Aderarea la UE este proiectul generației noastre și fiecare dintre noi re un ro important în realizarea acestui proiect. (..) Contribuția Dvs. la referendumul din această toamnă, când oamenii vor face o alegere importantă nu doar pentru viața lor, dar și pentru viața copiilor și nepoților lor, pentru soarta țării este crucială”.

UPDATE 11:46: Președintele Maia Sandu: „Astăzi suntem cu toții aici ca să onorăm munca Dvs., ca să apreciem și să celebrăm eforturile pe care le faceți fiecare în regiunea sa, pentru ca oamenii să trăiască mai bine. Știu cât de grea poate fi această muncă. Lista problemelor dintr-o comunitate este foarte lungă, iar primarii și aleșii locali se pomenesc zi de zi în diferite roluri: de salvator, judecător, medic, economist sau psiholog, jurist sau contabil. E o meserie, care cere creativitate, cere răbdare, cere soluții în afara tiparelor și cel mai mut cere dragoste de oameni. Atunci când am fost aleasă președintă am promis că voi sprijini independența autorităților publice locale și voi sprijini dezvoltarea comunităților. Și m-am ținut de cuvânt. Programul național Satul European lansat în 2022 a finanțat până acum aproximativ 900 de proiecte în peste jumătate din localitățile din Republica Moldova”.

UPDATE 11:40 Președinta Congresului Autorităților Locale din Moldova, primarul localității Selemet din raionul Cimișlia, Tatiana Badan, a venit cu un mesaj de felicitare și urări de bine cu ocazia Zilei autonomiei locale.

„Ca de fiecare dată când vom ajunge la data de 1 februarie a anului următor, să privim cu mândrie pentru ceea ce am realizat împreună și încredere în viitor pentru ceea ce putem și urmează să realizăm. (...) Ne dorim împreună abordări prudente, realiste și conectate al realități social-politice actuale în procesul de amalgamare voluntară și asigurării accesului tuturor colectivităților locale la fondurile investiționale și de dezvoltate. Sunt oportunități și sperăm ca acestea vor fi asigurate, dar să nu uităm de acele localități mici unde locuiesc cetățenii și să avem grijă și de ei”, a spus Tatiana Badan.

UPDATE 11:35: Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu: „România a fost, este și rămâne alături de Dvs,. alături de fiecare dintre Dvs.: La Ocnița, la Ialoveni, la Vulcănești. Și acest lucru îl simțiți Dvs. cel mai bine. Sute de localități pe care le reprezentați sunt înfrățite cu localități din România. Pe celălalt mal al Prutului, ați avut ocazia să vedeți ce înseamnă dezvoltarea pe model european. Alături de colegii Dvs. din România ați reușit să construiți sau să modernizați grădinițe și școli, să dotați biblioteci, să construiți trasee turistice, să modernizați alimentarea cu apă. Avem experți români, care vă sunt alături, livrăm electricitate, livrăm lemn, livrăm păcură. Mai multe raioane din Republica Moldova beneficiază de apă potabilă care vine din România, prin ample proiecte de infrastructură, implementate cu succes alături de autoritățile centrale și locale. Toate aceste exemple reprezintă o dovadă a faptului că împreună putem reuși. Avem planuri ambițioase împreună: vrem să îmbunătățim viața de zi cu zi a oamenilor prin construcția de poduri, achiziționare de microbuze școlare, dar și unele orientate spre protejarea culturii, cum ar fi construcția de teatre”.

UPDATE 11:32: Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu: „Trăim vremuri tulburi, trăim în vremuri dificile marcate de crize și de războiul crud și nelegitim dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Dar acum este mai clar ca niciodată că viitorul vostru este în Europa, viitorul Republicii Moldova, viitorul fiecărui cetățean de pe acest mal al Prutului este în Europa. În curând se împlinesc doi ani de când a devenit clar pentru toată lumea că prosperitatea nu vine de la Est. Uniunea Europeană a recunoscut eforturile Dvs., dna președintă, dle prim-ministru, ale autorităților centrale, raionale și locale pe calea integrării europene, iar decizia de deschidere a negocierilor de aderare la UE este meritul Dvs., dar și al fiecărui cetățean pentru a cărui grijă vegheați în fiecare zi. Această cale nu este una simplă, însă cheia succesului este aici: continuarea cu consecvență a reformelor și a proceselor de modernizare, duse cu multă trudă și mult efort de către autoritățile proeuropene de la Chișinău. Bineînțeles, aceste reforme nu sunt deloc simple. Adesea sunt complicații și cer sacrificii. Însă știm cu toții din vița de zi cu zi că lucrurile bune nu se obțin niciodată ușor”.

UPDATE 11:29 În fața participanților la eveniment a ținut un discurs și ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, Kent Logsdon. Diplomatul a apreciat impactul pe care îl au liderii locali asupra dezvoltării țării, menționând că ei sunt cei vor conduce Republica Moldova în parcursul european.

„Noi avem o vorbă în Statele Unite: toată politica este locală. Această afirmație este valabilă și pentru Republica Moldova. Autoritățile locale reziliente și receptive demonstrează care sunt beneficiile democrației în viața de zi cu zi a cetățenilor moldoveni. Noi știm că moldovenii au încredere în liderii locali. Eu cred că dumnevoastră, liderii locali sunteți cei care veți conduce în continuare Moldova pe calea de integrare în Uniunea Europeană. De aceea, Statele Unite, depun eforturi pentru a consolida capacitatea administrațiilor locale din Moldova de a-și servi mai bine cetățenii.

Oficialul american a făcut referire și la proiectele internaționale, finanțate de Statele Unite care sunt axate direct pe susținerea autorităților publice locale. Ambasadorul a adus ca exemplu programul „Leader” din care fac parte aproximativ 50% din localitățile din țară. „Acest program ajută cetățenii din zonele rurale să înceapă afaceri care permit oamenilor să trăiască și să prospere în satele lor”, a punctat Kent Logsdon.

La final, diplomatul a punctat că Republica Moldova este pe calea cea bună spre Europa, iar Statele Unite sunt mândre să colaborezi cu lideri locali precum primarii de Edineț, Strășeni și alții.

UPDATE 11:11 Premierul Dorin Recean: „Următorul apel „Satul European” 2024 deja a fost anunțat. Am o solicitare către Dvs. ca în acești câțiva ani să accentuăm: apă, canalizare și stații de epurare a apei. Asta deoarece de aici începe sănătatea noastră. Și, evident, și celelalte tipuri de proiecte, gen rebilitarea și instalarea iluminatului public, construcții, reabilitarea clădirilor publice. Noi vom avea și un program de eficiență energetică. (...) Am aprobat planul de dezoltare 2024-2026, ceea ce înseamnă încă 100 de proiecte investiționale 155 de proiecte de dezvoltare a localităților. Avem 190 de localități, care vor fi conectate la sistemul public de alimentare cu apă potabilă. Mai vorbim despre modernizarea drumurilor, podurilor, transportului feroviar. Vom construi peste 200 de km de linii electrice”.

UPDATE 11:04 Premierul Dorin Recean: „Noi avem un obiectiv strategic și el se numește integrarea europeană. Pentru prima dată UE nu este ceva abstract. Pentru prima dată UE nu este în viitorul îndepărtat, incert, cândva, nu știu când. Pentru prima dată, noi am găsit ce înseamnă UE pentru noi, pentru locuitorii noștri din sate și orașe. Noi avem această posibilitate, dar o vom putea face doar împreună. Inițiativa președintei „Satul european”, dincolo de faptul că îmbunătățește traiul cetățenilor pe care îi conduceți în localități are și o dimensiune strategică, anume să ne pregătească pe noi toți ca administrație publică locală, dar și centrală pentru proiectele care urmează să vină”.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult