Politic

Cristian-Leon Țurcanu: Acum este mai clar ca niciodată că viitorul fiecărui cetățean de pe acest mal al Prutului este în Europa

Procesul de aderare a Republicii Moldova nu este simplu, însă cheia succesului constă în continuarea reformelor și a proceselor de modernizare, a declarat ambasadorul României în țara noastră Cristian-Leon Țurcanu, la ceremonia dedicată Zilei profesionale a autonomiei locale.

„Trăim vremuri tulburi, trăim în vremuri dificile marcate de crize și de războiul crud și nelegitim dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Dar acum este mai clar ca niciodată că viitorul vostru este în Europa, viitorul Republicii Moldova, viitorul fiecărui cetățean de pe acest mal al Prutului este în Europa. În curând se împlinesc doi ani de când a devenit clar pentru toată lumea că prosperitatea nu vine de la Est. Uniunea Europeană a recunoscut eforturile Dvs., dna președintă, dle prim-ministru, ale autorităților centrale, raionale și locale pe calea integrării europene, iar decizia de deschidere a negocierilor de aderare la UE este meritul Dvs., dar și al fiecărui cetățean pentru a cărui grijă vegheați în fiecare zi. Această cale nu este una simplă, însă cheia succesului este aici: continuarea cu consecvență a reformelor și a proceselor de modernizare, duse cu multă trudă și mult efort de către autoritățile proeuropene de la Chișinău. Bineînțeles, aceste reforme nu sunt deloc simple. Adesea sunt complicații și cer sacrificii. Însă știm cu toții din vița de zi cu zi că lucrurile bune nu se obțin niciodată ușor”.

Diplomatul a mai subliniat că viitorul cetățenilor noștri este în Europa, iar în acest sens, România rămâne un partener de încredere.

„România a fost, este și rămâne alături de Dvs,. alături de fiecare dintre Dvs.: La Ocnița, la Ialoveni, la Vulcănești. Și acest lucru îl simțiți Dvs. cel mai bine. Sute de localități pe care le reprezentați sunt înfrățite cu localități din România. Pe celălalt mal al Prutului, ați avut ocazia să vedeți ce înseamnă dezvoltarea pe model european. Alături de colegii Dvs. din România ați reușit să construiți sau să modernizați grădinițe și școli, să dotați biblioteci, să construiți trasee turistice, să modernizați alimentarea cu apă. Avem experți români, care vă sunt alături, livrăm electricitate, livrăm lemn, livrăm păcură. Mai multe raioane din Republica Moldova beneficiază de apă potabilă care vine din România, prin ample proiecte de infrastructură, implementate cu succes alături de autoritățile centrale și locale. Toate aceste exemple reprezintă o dovadă a faptului că împreună putem reuși. Avem planuri ambițioase împreună: vrem să îmbunătățim viața de zi cu zi a oamenilor prin construcția de poduri, achiziționare de microbuze școlare, dar și unele orientate spre protejarea culturii, cum ar fi construcția de teatre”.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult