Canada va sprijini Republica Moldova în toate domeniile cheie, inclusiv cel al securității și apărării
Canada va acorda sprijin Republicii Moldova în toate domeniile cheie, inclusiv cel al securității și apărării, a declarat ministra de Externe de la Ottawa, Mélanie Joly, la o întrevedere cu premierul Dorin Recean. În același timp, ea a menționat că țara sa sprijină parcursul democratic și european al Republicii Moldova.
Premierul Dorin Recean a subliniat că autoritățile rămân concentrate pe modernizarea infrastructurii, asigurarea păcii și securității, reformarea justiției și redresarea economică a țării, inclusiv prin atragerea de noi investiții, se arată într-un comunicat al Guvernului. Oficialul s-a referit la proiecte ce țin de eficiența energetică a clădirilor publice cu destinație socială, inclusiv grădinițe, spitale și școli, realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică din Republica Moldova, România și Ucraina, precum și reabilitarea drumurilor regionale.
Totodată, Dorin Recean a apreciat cooperarea autorităților din ambele state la implementarea regimului de sancțiuni internaționale împotriva persoanelor fizice și juridice, care subminează statul de drept și securitatea țării noastre. În această ordine de idei, au stabilit o coordonare continuă a eforturilor comune în această direcție.
Amintim că timp de două zile, ministra de externe a Canadei, Mélanie Joly, efectuează o vizită de lucru în țara noastră.