LIVE // Guvernul se întrunește în ședință
Cabinetul de Miniștri se întrunește astăzi în ședință. Pe ordinea de zi sunt incluse 23 de chestiuni. Printre acestea se numără hotărârile de Guvern privind stabilirea datei desfășurării recensământului populației și locuințelor din Republica Moldova, privind aprobarea noului Regulament al Agenției Achiziții Publice și privind reorganizarea Casei Naționale de Asigurări Sociale.
De asemenea, Guvernul urmează să aloce mijloace financiare pentru întreținerea Centrelor de plasament temporar pentru persoane refugiate, să aprobe proiectul de lege cu privire la denumirile geografice și o dispoziție privind marcarea Zilei comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan pe 5 februarie, când se împlinesc 35 de ani de la retragerea trupelor din Afganistan.