Social

Două decizii ale CSE Chișinău, anulate. Dan Perciun: Ceea ce s-a întâmplat este o depășire a atribuțiilor de serviciu

Starea de urgență în educație, anularea ordinului Ministerului Educației privind demiterea lui Andrei Pavaloi, dar și taxele pe care părinții sunt nevoiți să le plătească pentru grupele școlare cu program prelungit au fost anulate de către Comisia Situații Excepționale, a anunțat astăzi ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul conferinței de presă.

Captură video
Sursa: Captură video

Potrivit lui Dan Perciun, declararea stării de urgență în educație, dar și anularea ordinului ministrului Educației cu privire la demiterea șefului Direcției municipale educație, Andrei Pavaloi, care ar fi fost promovat în această funcție ilegal, reprezintă o depășire a atribuțiilor de serviciu.

„Temei pentru anulările acestei decizii servește depășirea atribuțiilor CSE Chișinău, or această comisie de principiu nu are asemenea atribuții, nu poate declara stare excepțională în sistemul educațional, nu poate anula ordine de ministru. Respectiv, din punctul nostru de vedere, ceea ce s-a întâmplat este o depășire evidentă a atribuțiilor de serviciu a oamenilor care au luat această decizie și ne vom adresa inclusiv la organele competente pentru a evalua și a sancționa pe cei care se fac vinovați”, a adăugat Dan Perciun.

De asemenea, ministrul a subliniat că responsabilitatea pentru asigurarea grupelor cu program prelungit revine autorităților publice locale.

„Una dintre cele mai importante decizii ține de anularea deciziei Comisiei Situații Excepționale Chișinău prin care s-au pus pe umerii părinților taxele pentru programul prelungit. Vă aduc aminte că responsabilitatea pentru asigurarea grupelor cu program prelungit revine autorităților publice locale. Acum, probabil din cauza supracreditării municipiului Chișinău, lipsei resurselor financiare și neaprobării bugetului pentru anul 2024, Primăria caută soluții cum să rezolve această situație, și soluția pe care au găsit-o este prin Comisia Situații Excepționale municipală care nu are atribuții să impună colectarea acestor taxe de la părinți, neasigurând finanțarea din bugetul municipal”, a declarat Dan Perciun.

Primarul general al municipiului Chișinău Ion Ceban nu a reacționat deocamdată la aceste declarații.

Amintim că situația excepțională în domeniul educației în municipiul Chișinău a fost instituită pe 25 ianuarie, printr-o decizie a Comisiei municipale pentru Situații Excepționale. Actul relevă că Andrei Pavaloi rămâne în funcție de șef al Direcției educație până la emiterea unei hotărâri definitive privind legalitatea ordinului de demitere a acestuia semnat de Ministerul Educației.

Scandalul dintre autoritățile municipale și Ministerul Educației a început după intrarea în vigoare a modificărilor la Codul Educației, care stabilesc condițiile ce trebuie întrunite la numirea șefilor acestor direcții.

Totodată, de menționat că, din data de 29 ianuarie, grupele școlare cu program prelungit din capitală și-au reluat activitatea, în baza unui regulament provizoriu, iar părinții vor plăti, lunar, 360 de lei pentru programul de trei ore, și 690 de lei pentru cel de șase ore.

Termenul de achitare a taxelor este până pe data de 15 a fiecărei luni și se va face doar pe contul trezorerial al instituției de învățământ. Anterior, grupele cu program prelungit erau finanțate din bugetul municipal, însă în prezent cheltuielile nu mai pot fi acoperite din cauza bugetului redus.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult