Victor Parlicov: În prezent nu există o decizie politică că noi nu vom lua gaze din Federația Rusă
Republica Moldova poate achiziționa gaze naturale, atât de la Concernul rus Gazprom, cât și de la alți furnizori, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov la emisiunea ”În Context” de la Moldova 1. Potrivit oficialului, în prezent nu există o decizie politică prin care s-ar interzice cumpărarea gazului de la Gazprom.
„Atunci când Gazpromul a zis că nu mai livrează și a impus o formulă de preț legată de prețurile spot și nu aveam alte opțiuni decât să procurăm la prețul indicat d Gazprom, astăzi suntem în situația în care putem alege: putem să cumpărăm de la Gazprom, putem să cumpărăm de pe bursă, putem să cumpărăm de la alți furnizori. Ceea ce îmi doresc este ca prețurile pe care le accesăm să fie cele mai bune pentru consumatorii noștri. De aceea, eu nu exclud acest scenariu. Bine, acum Gazprom nici nu are volumul deplin pentru malul drept, toate volumele sunt pentru malul stâng. Dacă e să vorbim ce se va întâmpla după luna aprilie, când volumul de 5,7 milioane de metri cubi pe zi ar putea fi suficient inclusiv pentru o parte sau integral pentru necesitățile malului drept, va trebuie să mergem pe o alegere foarte pragmatică: dacă prețul de la Gazprom va fi mai bun, atunci putem să luăm și de la Gazprom, nu exclud acest scenariu. În cazul în care noi vom accesa prețuri mai bune de pe bursă, cu ce ocazie să plătim mai scump ca la Gazprom? Adică, e o abordare foarte pragmatică, care are în vizor prețul final pentru consumator, să obținem un preț cât mai bun. Noi nu am introdus ca țară sancțiuni împotriva gazului rusesc sau ceva de genul ăsta. Nu există o decizie politică că noi nu vom lua gaze din Federația Rusă. Altceva că noi anul trecut nu am luat gaze de la Gazprom pentru că erau mai scumpe și nu are rost să cumpărăm mai scump, când putem lua mai ieftin pe piața Internațională. Vă spun că am economisit 60 de milioane de dolari. Pe parcursul acestui an, situația ar putea fi diferită și anul viitor ar putea fi diferită situația. Trebuie să ne învățăm să avem o abordare pragmatică și să luăm de acolo, unde prețul este mai bun”, a declarat Parlicov.
Menționăm că zilele trecute, șeful de la „Moldovagaz” Vadim Ceban a menționat același lucru, în cadrul unei emisiuni la TV8. Ceban a spus că, din această primăvară, malul drept al Nistrului ar putea reveni la gazul rusesc.
„Contractul cu Energocom expiră pe 30 aprilie. Din luna mai, cel mai probabil, vom relua, desigur dacă și prețul va fi unul avantajos, livrările de gaz de la Gazprom, conform prevederilor acordului din 2021. De obicei, vara noi cheltuim până la 1,2 milioane de metri cubi pe zi. Astfel, vor fi aproximativ 4,4 milioane de metri cub malul stâng și 1,2 milioane pe zi malul drept”, a explicat Vadim Ceban.
Amintim că, din anul 2022 Republica Moldova a început să cumpere în avans gaze naturale și să le stocheze în depozitele din România și Ucraina, după ce Compania rusă Gazprom a redus cantitatea livrată Chișinăului la 5,7 milioane metri cubi pe zi.
Întreaga cantitate de gaze naturale a fost redirecționată către partea stângă a Nistrului în schimbul energiei electrice.