Social

Discuții în contradictoriu privind necesitatea consolidării capacităților de apărare a Republicii Moldova în contextul neutralității

Republica Moldova trebuie să-și consolideze capacitățile de apărare, să investească mai mult în domeniul securității, a declarat președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, la dezbaterea publică „Neutralitatea Moldovei între avantaje, riscuri și pericole”, organizată de Agenția de presă IPN. Pe de altă parte, președinta „Platformei Moldova”, Irina Vlah, consideră că acum nu este momentul când trebuie să se cheltuie pentru apărare.

Moldova.org
Sursa: Moldova.org

Președinta „Platformei Moldova”, Irina Vlah, consideră că în condițiile în care țara se confruntă cu probleme de ordin social-economic, nu este momentul de a majora bugetul pentru apărare.

„Cetățenii, deși susțin principiul neutralității, nu înțeleg pe deplin ce înseamnă acesta. Sunt cetățeni care cred că neutralitatea este incompatibilă cu aderarea la UE, neutralitatea permanentă înseamnă mai multe oportunități pentru dezvoltarea economică și comerț și securitatea cetățenilor noștri. Moldova trebuie să facă mai mulți pași pentru a-și consolida neutralitatea”.

Domeniul securității și apărării Republicii Moldova trebuie să reprezinte o prioritate națională, este de părere liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu. Potrivit acestuia, neutralitatea presupune investiții masive în aceste sfere.

„Acest statut de neutralitate înscris în constituție nu întrunește două criterii de bază -apărarea solidă, pentru că toate statele care și-au declarat neutralitatea au capacitate, finanțare și mobilizare pentru ca să-și apere teritoriul și suveranitatea. Al doilea criteriu, de exemplu, care lipsește Republicii Moldova pentru statutul Republicii Moldova este că pe teritoriul țării sunt forțe militare străine, fără consimțământul statului nostru. În Republica Moldova se iau decizii corecte în direcția capacităților de apărare”.

La rândul său, expertul Igor Boțan, a precizat că proclamarea neutralității permanente a Republicii Moldova a pornit de la dorința de a convinge Rusia să-și retragă prezența militară.

Atunci când citim articolul 11 din Constituție că Republica Moldova își declară neutralitatea permanentă trebuie să vedem și al doilea punct al acestui articol, care spune că Republica Moldova nu admite prezența forțelor și bazelor militare străine pe teritoriul său. Decizia de a introduce în constituție a articolului 11 și proclamarea neutralității permanente, a pornit de la dorința de convinge Federația Rusă să-și retragă prezența militară de pe teritoriul Republicii Moldova din regiunea transnistreană”.

Precizăm că la 29 iunie 2024, se vor împlini 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, în care a fost consfințit statutul de neutralitate a țării noastre.

Autor: Anatol Caciuc

Citește mai mult