Republica Moldova va coopera cu Bulgaria în mai multe domenii de dezvoltare
Guvernul Republicii Moldova va negocia cu Executivul bulgar un Acord de cooperare pentru dezvoltare. Documentul urmărește consolidarea relațiilor bilaterale dintre cele două state. Astfel, țara noastră va coopera cu Bulgaria în mai multe domenii, precum: comerțul și economia, sporirea eficienței resurselor și reducerea vulnerabilității energetice, ocuparea forței de muncă și politici sociale, domeniul afacerilor interne etc.
Potrivit uneia dintre prevederi, bunurile și serviciile procurate sau importate în Republica Moldova vor fi scutite de taxele și impozitele stabilite de legislația națională.
Acordul urmează să fie încheiat pentru o perioadă nelimitată. Republica Moldova a mai semnat astfel de documente cu guvernele Cehiei, Germaniei și Regatului Suediei, potrivit unui comunicat al Parlamentului.