Corespondență//Cum administrează țările UE migrația, în vreme ce au nevoie de ea
Se poate spune că Germania a fost prima țară care a inaugurat sistemul de invitare a unui număr important de muncitori străini, așa-numiții «Gastarbeiter», mai ales turci, începând din anii 1960, deși cu un deceniu înainte Belgia chemase un mare număr de italieni și marocani pentru munca în mine și oțelării. În Belgia, cei din primele generații s-au integrat foarte bine, un descendent al italienilor, Elio Di Rupo, devenind o vreme prim-ministru al Belgiei, în vreme ce astăzi, șefa diplomației belgiene, Hadja Lahbib, e fiica unor imigranți marocani.
Populația continentului îmbătrânește în ritm rapid, însă când vine vorba de imigrație, guvernele europene jonglează cu paradoxurile. În timp ce trecerile ilegale ale frontierelor externe ale Uniunii Europene (380.000 în 2023, + 17 %) și cererile de azil ) 806.000 din ianuarie până în septembrie 2023, + 22 %) sunt la cel mai mare nivel din 2015 încoace, cei douăzeci și șapte au a adoptat un set de măsuri restrictive, în timp ce în Regatul Unit, prim-ministrul, Rishi Sunak, încearcă să descurajeze sosirile prin Canalul Mânecii, căutând chiar să transfere solicitanții de azil în Rwanda, în Africa.
Cu toate astea, în același timp, Europa, cu o populație tot mai în vârstă, este lipsită de muncitori în număr suficient. Trei sferturi din IMM-urile de pe continent au declarat, la sfârșitul anului 2023, că au mare nevoie și caută în zadar personal. Și tendința va crește. Potrivit lui Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne, „în cei șase ani care vor urma, circa 7 milioane de muncitori vor părăsi piața muncii. Organizațiile patronale din multe țări caută soluții”.
În fața acestor nevoi, imigrația legală rămâne insuficientă la nivelul actual. Potrivit lui Margaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei Europene, în 2023, din cei 3,5 milioane de oameni care au intrat legal în Europa, doar 1,2 milioane aveau o viză de munca. „Pentru a împiedica mulți oameni să riște o traversare ilegală pe mare și să-și pună în joc viața venind în Europa, trebuie să le oferim o rută mult mai sigură prin dezvoltarea unor modalități de intrare legală, prin obținerea unei vize de muncă, de exemplu”, pledează Ylva Johansson.
Presate de diferitele sectoare de activitate, guvernele de toate culorile politice, inclusiv cele mai ostile imigrației, și-au modificat recent legislația pentru a compensa penuria de forță de muncă. Unii au înființat canale de imigrare „selectate”, încheind, acolo unde este necesar, acorduri cu țări terțe, foarte adesea diferite de cele din care provin majoritatea migranților care bat la ușa UE.
În Ungaria, o schimbare politică bruscă
În 2015, Viktor Orban a umplut Ungaria cu afișe care proclamau că el nu va lăsa niciodată străinii „să ia locuri de muncă de la unguri”. Nouă ani mai târziu, la începutul anului 2024, maghiarii au fost șocați să afle că o fabrică coreeană de echipamente auto situată în nordul țării a decis să concedieze aproximativ patruzeci de muncitori maghiari pentru a-i înlocui cu „Gastarbeiter” veniți în special din Vietnam.
„Este posibil să fie angajat un muncitor care nu e maghiar, dacă nu este disponibil niciun maghiar pentru a ocupa postul”, a trebuit să reacționeze pe 18 ianuarie, purtătorul de cuvânt al guvernului, Gergely Gulyas, promițând o investigație asupra companiei. Acest episod este, însă, o consecință a schimbării politice bruște făcute de guvernul naționalist al lui Viktor Orbán din 2022. După ani de opoziție acerbă față de toate formele de imigrație, el a deschis brusc porțile țării pentru zeci de mii de muncitori străini, pentru a satisface nevoile angajatorilor din această țară.
În câteva luni, ambasadorii Ungariei în Asia s-au transformat în VRP-uri pentru muncitorii străini, în timp ce guvernul a adoptat o lege pentru a facilita sosirea celor pe care îi numește „lucrători invitați”. Potrivit lui Orban, acești străini vor putea sta doar vreme de doi ani pe teritoriul maghiar și nu vor avea dreptul să-și aducă familiile. La sfârșitul anului 2023, erau deja aproape 100.000, conform statisticilor oficiale, dar Viktor Orban a menționat în martie 2023 posibilitatea de a merge până la „500.000”, o cifră considerabilă pentru o țară de 10 milioane de locuitori. Filipine este una dintre țările sursă preferate. Potrivit ambasadei filipineze, în doi ani, 15.000 de filipinezi au venit să lucreze în Ungaria, 90 % dintre ei în industrie. Pe de altă parte, Ungaria a evitat până acum cu grijă recrutarea în Africa.
Germania își reformează legislația
Germania și-a reformat pe scară largă legislația pentru a facilita imigrația forței de muncă. De când Olaf Scholz a venit la putere în decembrie 2021, au fost adoptate mai multe texte pentru a facilita procedurile de regularizare a imigranților fără acte, a simplifica recunoașterea diplomelor străine, a reduce criteriile de eligibilitate pentru obținerea vizei de muncă și a instituit un sistem de puncte bazat pe mai multe criterii care facilitează găsirea unui loc de muncă (calificare, experiență profesională, stăpânire a limbii, etc.). În ianuarie, Bundestag-ul a adoptat și o lege care permite unui străin să devină german în doar 5 ani – și nu în opt ani, ca până acum – după sosirea pe teritoriu și care nu mai obligă cetățenii non europeni să renunțe la naționalitatea lor de origine.
În timp ce 13 milioane de muncitori vor părăsi piața muncii în următorii cincisprezece ani, adică aproape o treime din lucrătorii de astăzi, iar economia germană a intrat în recesiune în 2023, Agenția Federală pentru Ocuparea Forței de Muncă estimează că sunt necesare 400.000 de sosiri nete în fiecare an. Potrivit Institutului de Cercetare a Pieței Muncii și a Formării Profesionale, 1,7 milioane de posturi sunt în prezent neocupate.
În IT, sănătate, educație, metalurgie, mecanică și transport, lipsa de personal este deosebit de îngrijorătoare. În ultimele luni, mai mulți miniștri germani au călătorit în străinătate, în special în Brazilia, Canada, India și Ghana, pentru a încuraja sosirea lucrătorilor calificați.
În Grecia, acorduri cu Bangladesh și Egipt
În Grecia, politica de migrație, criticată de ONG-uri, bazată din 2020 încoace pe respingerea sistematică spre Turcia a migranților, rămâne foarte severă. Dar prin votul Parlamentului în decembrie 2023, un amendament care permite regularizarea migranților fără acte ce lucrează în Grecia, prim-ministrul, Kyriakos Mitsotakis, a răspuns la o solicitare a sindicatului patronal, SEV. Cei dintre migranți care au un contract de muncă pot obține un permis de ședere de trei ani, dar trebuie să părăsească imediat teritoriul dacă își pierd locul de muncă. Potrivit Ministerului Agriculturii, Grecia are nevoie de aproximativ 180.000 de muncitori agricoli în fiecare an. Potrivit SEV, 63 % dintre companii, în special în construcții și turism, întâmpină dificultăți în a recruta.
Pentru a face față penuriei de forță de muncă, în februarie 2022, Grecia și Bangladesh au semnat un acord care prevede recrutarea a 4.000 de muncitori agricoli din Bangladesh în fiecare an. In octombrie 2022, același tip de acord a fost încheiat cu Egiptul pentru 5.000 de lucrători care pot rămâne până la nouă luni în spațiul Schengen.
Polonia apelează la muncitori asiatici
În plin boom economic de un deceniu, Polonia solicită din ce în ce mai mult lucrătorii din Asia, ca să facă față unei penurii tot mai mari de forță de muncă, în special în construcții și agricultură. Imaginile unui sat de containere pentru a găzdui aproximativ 6.000 de muncitori asiatici pe situl unei rafinării au fost șocante în vara anului 2023. Această practică de muncă temporară la scară largă, considerată a fi pe termen scurt, tinde să se banalizeze, Varșovia neavând acorduri bilaterale cu state terțe.
În ultimii ani s-a înregistrat o creștere fără precedent a lucrătorilor din India, Pakistan, Nepal, Bangladesh, Filipine și Kazahstan. În 2022, Polonia a acordat permise de muncă pentru 41.000 de indieni, 20.000 de nepalezi și 22.000 de filipinezi. Muncitorii din Ucraina sunt astăzi 1,5 milioane.
În Italia, autorizații în anumite sectoare
În Italia, șefa guvernului, Giorgia Meloni, a făcut din lupta împotriva migrației ilegale unul dintre pilonii administrației sale. Dar ea nu rămâne surdă la cerințele întreprinderilor care au mare nevoie de forță de muncă, în special în agricultură și turism. Guvernul său a emis în iulie 2023 decretul „flux”, care organizează intrarea pe teritoriul a 452.000 de persoane autorizate să lucreze în Italia, în anumite sectoare de cerere și pe o perioadă cuprinsă între 2023 și 2025.
În Regatul Unit, dependență structurală
De la intrarea în vigoare a sistemului de vize post-Brexit, migrația legală în Marea Britanie a atins un nivel istoric ridicat, cu peste 600.000 de intrări în perioada iunie 2022 și iunie 2023, pentru o mare parte studenți și angajați din sectorul sănătății și asistenței sociale. Aceste sosiri reflectă dependența structurală a Regatului Unit de migrație, în timp ce 19 % dintre angajații din NHS, sistemul public de sănătate, nu sunt cetățeni britanici. Dar guvernul lui Rishi Sunak a înăsprit recent condițiile de viză: de acum, trebuie să ai un venit anual de cel puțin 38.700 de lire sterline (45.200 de euro ), față de 26.200 de lire până acum (30.600 de euro) pentru a obține un drept de ședere.
În Suedia și Danemarca, este nevoie de „oameni calificați”
Din 1 noiembrie 2023, salariul minim necesar pentru a obține un permis de muncă în Suedia s-a dublat , ajungând la 80 % din salariul mediu (26.560 coroane, sau 2.350 euro). Pentru coaliția guvernamentală, formată din dreapta și extrema dreaptă, obiectivul este „reducerea imigrației muncitorilor slab calificați”. Potrivit guvernului, posturile vacante pot fi ocupate de „persoane care se află deja în Suedia”, știind că șomajul este în jur de 8%.
O măsură puternic contestată de angajatori care evidențiază dificultățile pe care le întâmpină companiile în recrutare. În schimb, confruntat cu deficitul enorm de forță de muncă din Danemarca, salariul minim pentru muncitorii străini, instituit pentru a atrage doar cei mai calificați oameni, a fost redus la 375.000 de coroane pe an (50.300 de euro) în 2023.
Belgia preferă muncitori mexicani și indieni
În Belgia, unde 80 % dintre șefii flamanzi declară că întâmpină probleme în recrutare, principala organizație patronală, VOKA, pledează pentru acordarea permiselor de muncă și a permiselor de ședere temporare non-europenilor.
Asta vizează în special India și Mexic, din care au fost angajați câteva mii de cetățeni. Se negociază acorduri cu autoritățile mexicane și se desfășoară misiuni în India. Politicienii, șefii și sindicatele din Valonia cer, la rândul lor, o regularizare masivă pentru a ajuta sectoarele de logistică, construcții, IT și oțelărie.
UE încearcă să dezvolte instrumente adecvate
La nivelul UE, Comisia Europeană a propus statelor membre o serie de instrumente pentru a identifica nevoile, pentru a facilita recunoașterea diplomelor cetățenilor non-europeni și pentru a unifica regulile de intrare. UE a adoptat o „cartă albastră” pentru a primi lucrătorii calificați care dețin cel puțin o diplomă de master și care au deja un contract de muncă într-una dintre țările Uniunii. Până în 2022, au fost înregistrați 82.000 de deținători de card albastru. UE plănuiește un pașaport și pentru persoanele mai puțin calificate.
In noiembrie 2023, Comisia a propus celor Douăzeci și șapte crearea unei platforme de recrutare pe internet. Angajatorii de stat vor putea să-și posteze ofertele de muncă acolo, să verifice calificările candidaților și să accelereze procedurile de recrutare. Pentru a asigura calificările lucrătorilor recrutați, UE și țările europene finanțează și o formare profesională în țări partenere precum Maroc, Tunisia, Egipt, Pakistan și Bangladesh.
AUTOR: Dan Alexe
