Cultură

Evocări// Valeriu Hâncu, unul dintre cei mai străluciți violoniști din Republica Moldova

Născut la Orhei într-o familie de oameni simpli, începe studiile de vioară în localitatea de baștină, după care le continuă la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău. La Conservator a continuat asimilarea creațiilor clasice violonistice cu profesorul Gheorghe Neaga, personalitate notorie a timpului. Paralel cu studiul clasic, Valeriu Hâncu interpretează piese din repertoriul de aur al lăutarilor arealului românesc, cântă în Orchestra de muzică populară „Mărțișor” a Casei Tineretului din Chișinău, condusă de maestrul Serghei Ciuhrii, aici se încearcă în postură de aranjor al pieselor populare, mai evoluează și cu alte formații. Este vorba de violonistul Valeriu Hâncu.

Ulterior se angajează în Orchestra „Folclor” a Radioteleviziunii, condusă de reputatul violonist și dirijor Dumitru Blajinu.

Capacitatea lui Valeriu Hâncu de asimilare și reproducere a repertoriului instrumental era enormă. El cânta piese muzicale din diferite zone folclorice, păstrându-le autenticitatea și originalitatea.

Imprimările din fondul radio cu violonistul Valeriu Hâncu, pun în valoare calitățile sale interpretative.

De-a lungul anilor, Valeriu Hâncu a participat la multiple turnee cu diverse colective artistice, producându-se plenar în calitate de solist instrumentist. A interpretat și a înregistrat preponderent muzică populară sau lucrări originale de sorginte populară, alese cu discernământ și prezentate cu expresivitatea și talentul său trecut și printr-o școală violonistică clasică.

„Valeriu Hâncu a mers pe calea sa, mai dificilă, mai puțin accesibilă publicului larg, cea a constituirii și interpretării unui repertoriu de calitate, prin care a exprimat sensibilitatea, generozitatea și delicatețea sufletului său”- avea să menționeze muzicologul Ion Păcuraru la prefața CD-ului apărut anul trecut, CD cu piese interpretate de Valeriu Hâncu.

Merită de menționat strădaniile sufletistului lui coleg Valentin Golomoz și a câtorva alți colegi din orchestra Mărțișor de cândva, care au contribuit esențial la apariția acestui CD cu nouă din piesele înregistrate de violonistul Valeriu Hâncu. Lucrări pe care iubitorii de muzică populară le pot găsi pe Youtube.

Valeriu Hâncu a fost unul din cei mai străluciți violoniști din Republica Moldova. Artist de mare talent, ne-a lăsat drept moștenire mostre interpretative de certă valoare, care vor dăinui.

AUTOR: Veta Ghimpu-Munteanu

Citește mai mult