Externe

Cu tractoarele de-a lungul Colosseumului. Fermierii italieni protestează la Roma

După săptămâni de mobilizare la proteste pe tot cuprinsul Italiei, agricultorii italieni au decis vineri să atragă atenția defilând cu patru tractoare de-a lungul Colosseumului, unul din monumentele celebre ale Romei, relatează agențiile AFP și ANSA.

Protestatarii cer o întâlnire cu premierul Giorgia Meloni pentru a-i prezenta acesteia revendicările lor, care merg de la revizuirea unor norme de mediu europene până la scăderea impozitării. "Politicile UE ne pun în mare dificultate (...) Protestăm aici de mai multe zile, pentru că nu ne putem întoarce acasă fără rezultate", spune un agricultor participant la protest.

Principala beneficiară a planului european de relansare post-pandemie, Italia a obținut recent o creștere a ajutoarelor destinate agriculturii sale, de la 5 la 8 miliarde de euro. Guvernul Georgiei Meloni intenționează, de asemenea, să cheltuie 200 de milioane de euro pentru eliminarea sau scăderea impozitelor agricole, în special pentru agricultorii cu vârste de sub 40 de ani.

Protestele agricultorilor europeni s-au înmulțit în statele UE, aceștia fiind nemulțumiți de restricțiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu incluse în Pactul Verde al UE, de pătrunderea liberă pe piață a produselor ucrainene (scutite de obligația respectării standardelor europene) și de creșterea costurilor, unele din aceste costuri fiind tot rezultatul noilor politici de mediu sau al unor decizii guvernamentale, precum creșteri de accize la combustibil ori eliminarea unor subvenții.

În încercarea de a le calma furia, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a retras săptămâna trecută un proiect legislativ care prevede diminuarea folosirii pesticidelor. Într-un alt gest de același fel, Comisia Europeană a propus o derogare parțială de la aplicarea uneia dintre noile norme de mediu ale UE care impune lăsarea unor terenuri în pârloagă, plus măsuri de limitare a unor importuri agricole ucrainene în cazul unor distorsiuni ale pieței și a promis "simplificarea" Politicii Agricole Comune a UE.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult