Electorala

Candidatul PAS, Alexei Percemlî, a câștigat alegerile la Bubuieci

În urma alegerilor repetate din comuna Bubuieci, municipiul Chișinău, Percemlî Alexei, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a acumulat cele mai multe voturi. Potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), candidatul PAS a obținut 891 de voturi din 1748 de voturi valabil exprimate.

Potrivit CEC, la alegerile de duminică, 11 februarie, prezența la urne a fost de 22,26% din numărul alegătorilor incluși în listele electorale.

În conformitate cu prevederile Codului electoral, votarea repetată se consideră valabilă indiferent de numărul alegătorilor care participă la votare. „Candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care s-au prezentat la urnele de vot”, precizează CEC.

Potrivit datelor preliminare, Alexei Percemlî de la PAS a acumulat 891 de voturi, Igor Moraru de la Partidul Liberal – 562 de voturi, Lilia Purteanu din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei – 112 voturi, Gheorghii Mocan din partea Partidului Comuniștilor – 83 de voturi, Alun Dodi din partea Partidului Schimbării – 55 de voturi, Victor Grinco din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova – 45 de voturi.

Amintim că CEC a anulat rezultatele alegerilor din primul tur desfășurate la 5 noiembrie 2023, la care a învins candidatul MAN, Leonid Umaneț, după ce Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că acesta nu ar deține diploma de studii medii de cultură generală - o condiție obligatorie pe care trebuie să o întrunească pretendenții la funcții elective.

Citește mai mult