Revista presei internaționale: Prioritățile noului comandament al armatei ucrainene în războiul declanșat de Rusia; Evoluția protestelor fermierilor din Europa
Presa internațională își focalizează atenția asupra priorităților noului comandament al armatei ucrainene în războiul declanșat de Rusia în urmă cu aproape doi ani. Publicațiile americane estimează șansele furnizării unui nou ajutor pentru Kiev după aprobarea acestuia de către Senatul Statelor Unite. Mai multe publicații europene continuă să urmărească evoluția protestelor fermierilor din Europa și încercările autorităților de la Varșovia și Kiev de a le aplana pe cele din Polonia. Presa britanică semnalează în același timp despre riscul unui deficit de ceai în Regatul Unit unde sunt cei mai mulți consumatori ai acestui produs. Lidia Petrenco vine cu un rezumat al celor mai importante articole dedicate acestor subiecte de presa străină.
Războiul ruso-ucrainean intră într-o nouă etapă, în care Ucraina trebuie să se bazeze întâi de toate pe ea însăși în ceea ce privește producția de armament, și nu doar pe partenerii săi. E una dintre prioritățile enunțate de noul comandant al Forțelor Armate ale Ucrainei, Alexander Syrsky, într-un interviu acordat publicației germane ZDFheute Nachrichten. Potrivit generalului, în condițiile în care ajutorul extern devine tot mai incert, Ucraina are obiectivul de a-și intensifica propria producție de arme. Syrsky s-a referit inclusiv la producția de drone precizând că acestea au un rol tot mai mare pe câmpul de luptă, iar folosirea lor face posibilă salvarea vieților militarilor ucraineni.
Declarațiile privind necesitatea sporirii propriei producții de armament, sunt făcute pe fondul unor prognoze pesimiste legate de livrarea unui nou ajutor militar din partea Statelor Unite. Publicația Kyivindependent scrie că în pofida faptului că Senatul american a adoptat marți proiectul de lege privind sprijinul prevăzut pentru Ucraina, se așteaptă un vot complicat în Camera Reprezentanților. Proiectul de lege, care a fost susținut de către 70 dintre cei 100 de senatori americani, urmează să fie pus la vot în Camera inferioară a Congresului condusă de republicani, care în mare parte se opun inițiativei legislative, notează publicația. Totuși, votul din Senat, a fost salutat în Ucraina fiind considerat un pas semnificativ pentru aprobarea finală a ajutorului, constată Kyivindependent. ABCnews sulbiniază că proiectul de lege votat în Senat prevede un ajutor extern de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan, fiind susținut de peste 20 de republicani care l-au sfidat pe fostul președinte Donald Trump, un oponent înverșunat al sprijinului pentru Kiev. Liderul majorității din Senat, Chuck Schumer, a declarat, citat de ABCnews, că republicanii din Camera Reprezentanților i-ar oferi „un cadou enorm președintelui rus Vladimir Putin” dacă nu vor acționa. Președintele Camerei Reprezentanților SUA, Mike Johnson, a spus că nu va supune votului proiectul de lege privind ajutorul pentru Ucraina, deși documentul a fost adoptat de Senat, scrie New York Times. Johnson a criticat inițiativa legislativă pentru excluderea prevederilor privind securitatea graniței americane, precizează publicația. „Republicanii din Camere s-au pronunțat clar de la începutul dezbaterii că orice legislație privind securitatea națională trebuie să recunoască faptul că securitatea națională începe la granița noastră”, a spus Johnson, citat de NYT.
Armenia și Azerbaidjanul au făcut schimb de acuzații marți pentru o încăierare la graniță, care a provocat moartea a cel puțin patru soldați armeni și a intensificat tensiunile dintre cei doi vecini din Caucaz, relatează Associated Press. Ministerul Afacerilor Externe al Armeniei a emis un comunicat în care sugerează că Azerbaidjanul caută pretexte pentru escaladarea la graniță, potrivit site-ului armean NEWS. Autoritățile armene deplâng „acțiunile agresive” ale părții azere, precizând că investighează circumstanțele unui alt incident, care ar fi avut loc cu o zi mai devreme, potrivit unor filmări apărute în presa azeră. În acel video, polițiștii de frontieră ai Republicii Armenia ar fi rănit un militar azerbaigian în zona Kapan. Serviciul de Stat de Frontieră al Azerbaidjanului a declarat că a tras asupra unui post armean ca răzbunare pentru bombardarea armenilor asupra pozițiilor azere, care a rănit un membru al serviciului azerbaigian în ziua precedentă, notează report.az.
Între timp, presa europeană urmărește evoluția protestelor agricultorilor, care, deși au fost puse pe pauză în multe țări, continuă în Spania, Polonia, izbucnind acum și în Republica Moldova. În Spania fermierii manifestă de 7 zile și blochează cu tractoare drumuri naționale solicitând mai mult sprijin guvernamental pentru a face față consecințelor secetei severe continue și costurilor de producție în creștere, relatează Euronews. Postul paneuropean de televiziune atrage atenția că din cauza schimbărilor climatice, cantitatea de precipitații înregistrată în ultimii trei ani în Spania a scăzut sub cea medie, iar pe fondul temperaturilor record, zona mediteraneană urmează să se încălzească mai repede decât alte regiuni.
Alte motive de protest au în același timp fermierii polonezi, scrie presa de la Kiev. Ukrainska Pravda amintește că ei sunt nemulțumiți deoarece nu-și pot vinde produsele agricole la prețuri accesibile din cauza celor ieftine care ajung în Polonia din Ucraina vecină ai cărei producători sunt scutiți de taxe la export. Potrivit aceleiași publicații, fermierii polonezii spun că susțin Ucraina, însă importurile de cereale din această țară afectează semnificativ piața internă a Uniunii Europene. Ukrainska Pravda scrie că agricultorii polonezi amenință să blocheze toate punctele de trecere a frontierei dintre Polonia și Ucraina, precum și căile de acces către stațiile de transbordare feroviară și porturile maritime, începând cu 20 februarie. Presa ucraineană citează un comunicat al guvernului de la Varșovia care a anunțat că poartă negocieri tehnice cu Ministerul Agriculturii de la Kiev, pentru a stabili condițiile comerciale ce ar limita fluxul de mărfuri care afectează stabilitatea piețelor agroalimentare din Europa. Ministrul polonez al Agriculturii, Czeslaw Sekierski, și-a cerut scuze pentru incidentul cu cereale ucrainene, pe care fermierii polonezi le-au vărsat din camioane la punctul de control Dorogusk-Yagodin, pe 11 februarie. "După părerea mea, aceasta este o formă greșită de protest, dar este adesea folosită de fermieri din diferite țări. Fermierii nu și-au putut reține emoțiile, dar merită să ne amintim că se află într-o situație economică foarte dificilă”, a menționat Ministrul polonez al Agriculturii într-un comunicat.
În Grecia, după o întâlnire cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, reprezentanții fermierilor care protestează au declarat că cererile lor nu au fost îndeplinite de către guvern și că demonstrațiile lor, blocajele rutiere de pe autostrăzi și ridicarea barierelor de taxare vor continua, relatează publicația Ekathimerini. În cadrul ședinței, guvernul a propus noi măsuri de sprijin pentru fermierii care protestează de săptămâni întregi față de creșterea costurilor la energie și concurența din străinătate, notează Ekathimerini.
Agenția EFE relatează că mii de fermieri indieni aflați la bordul camioanelor și tractoarelor au început marți o procesiune masivă către capitală, New Delhi, reprezentând o provocare pentru guvernul primului ministru Narendra Modi înaintea alegerilor programate anul acesta. Autoritățile au plasat blocuri uriașe de beton, garduri și bariere cu țepi pe drumuri pentru a împiedica vehiculele fermierilor să intre în New Delhi. EFE precizează că fermierii sunt susținuți de mai multe asociații de profl, și cer guvernului să adopte o lege care să garanteze prețurile minime de sprijin la produse, o politică guvernamentală creată pentru a proteja valoarea culturilor în fața fluctuațiilor pieței.
BBC transmite că în viitorul apropiat, locuitorii din Marea Britanie s-ar putea confrunta cu un deficit de ceai din cauza problemelor de aprovizionare legate de incapacitatea transportului prin Marea Roșie unde navele sunt des atacate de rebelii Houthi din Yemen. Potrivit serviciului britanic de presă, transportatorii se văd nevoiți să înconjoare continentul african, dar pe această rută navele comerciale ajung cu două săptămâni mai târziu în Regatul Unit. Unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din țară, a avertizat deja clienții din unele magazine că aprovizionarea cu ceai negru ar putea fi întreruptă. Cu toate acestea, Asociația pentru Ceai și Infuzii din Regatul Unit insistă că problemele sunt temporare și impactul va fi minim asupra consumatorilor, scrie BBC amintind că în Marea Britanie se beau anual aproximativ 100 de milioane de cești de ceai.