Corespondență//Cum se vor derula cele mai mari manevre NATO de la Războiul Rece încoace
La sfârșitul lunii ianuarie, NATO a început ceea ce a numit „cel mai mare exercițiu militar de după Războiul Rece”.

Steadfast Defender 24 implică 90.000 de militari din toate cele 31 de țări ale alianței, dar și din Suedia, invitată în așteptare aderării, pentru patru luni de manevre pe uscat, pe mare și în aer.
Trebuie privit spre 1988 pentru a vedea ultimul exercițiu militar NATO care a implicat mai multe trupe: Reforger, cu 125.000 de oameni. Între timp, exercițiul Trident Juncture din 2018 a inclus abia 50.000 de soldați.
În timp ce documentele oficiale ale NATO nu spun clar că se antrenează împotriva unei potențiale ofensive ruse pe teritoriul aliat, este clar că la asta se gândește Alianța. Hărțile manevrelor arată un adversar cu un nume fictiv, dar în privat sursele NATO recunosc fără ezitare că „desigur că asta înseamnă Rusia”.
În linii mari, Steadfast Defender 24 include două faze. Prima, care a început încet la sfârșitul lunii ianuarie, implică întărirea forțelor transatlantice. Aceasta este de fapt cheia pentru a vedea dacă Statele Unite pot desfășura în mod eficient un număr mare de trupe și echipamente în Europa continentală pentru a monta o apărare la scară continentală. Nu trebuie subestimat simbolismul, deoarece Statele Unite se apropie de alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 5 noiembrie. Imaginea trupelor americane care se antrenează alături de alte națiuni în simulări de asalt cu amfibii în Atlantic în următoarele două luni, implicând peste 50 de nave de război, inclusiv portavioane, fregate și distrugătoare, ar putea ajuta la atenuarea temerilor europene cu privire la o SUA mai puțin angajată în apărarea continentului.
A doua fază a exercițiului este la fel de crucială și e menită probabil să arate dacă NATO este capabilă să-și apere flancul estic vulnerabil. Începând de la mijlocul lunii februarie și până la sfârșitul lunii mai, multe dintre manevre vor avea loc pe uscat și în cer, implicând până la 80 de dispozitive aeriene, inclusiv avioane de luptă F-35, elicoptere și drone, precum și mai mult de 1.000 de vehicule de luptă, inclusiv 166 de tancuri.
Epicentrul este Polonia, unde se va încerca o traversare majoră a unui fluviu în martie, dar și în statele baltice, Germania acționând ca un nod major de întărire și coordonare. Vor fi, de asemenea, exerciții în toată regiunea nordică, precum și în Cehia, Ungaria, Macedonia de Nord și România.
Aceasta va reprezenta, de asemenea, prima șansă adecvată pentru NATO de a testa aspecte ale noilor sale planuri de apărare convenite la summitul NATO de la Vilnius din iulie, ducând la un document de 4.000 de pagini din care fiecare aliat ar trebui să știe exact ce parte a teritoriului alianței ar trebui să o apere dacă NATO este atacat. Un alt test important va fi să vedem cât de bine funcționează Very High Readiness Joint Task Force (VJTF) a alianței, care a fost creată ca răspuns direct la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014. Va fi una dintre componentele cheie ale Alianței pentru a para orice potențial atac, cu aproximativ 6.000 de soldați care ar trebui să fie desfășurați în câteva zile în orice colț al teritoriului NATO.
Unul dintre obiectivele Steadfast Defender este acela de a se asigura că această forță de reacție poate fi desfășurată împreună cu diferite forțe naționale o dată pe an, începând din 2025. Prin urmare, anul acesta este mai mult un test.
Șeful armatei belgiene Michel Hofman a sugerat că Putin ar putea căuta deschiderea unui al doilea front în Moldova sau în Țările Baltice. Iar omologul suedez al lui Hofman, Micael Byden, a avertizat la sfârșitul lunii ianuarie că conaționalii săi „trebuie să se pregătească mental pentru război”, declanșând o ușoară panică în timp ce publicul s-a grăbit să cumpere combustibil suplimentar și truse de supraviețuire.
AUTOR: Dan Alexe