Sport

Valeriu Mircea a cucerit centura campion în categoria ușoară a promoției KSW

Performanță uriașă realizată de luptătorul de arte marțiale mixte Valeriu Mircea. Acesta a devenit campion mondial în categoria de de greutate de până la 70 de kilograme, potrivit Moldova 1.

În cadrul Galei "KSW-91", desfășurată în orașul Libereț din Cehia, Valeriu Mircea l-a învins pe reprezentantul țării-gazdă Leo Brichta. Moldoveanul s-a impus printr-un procedeu de strangulare în repriza a patra.

"Dacă voi nu mă iubiți pe mine, eu vă iubesc. Publicul l-a susținut - previzibil - pe Leo Brichta. Am făcut o luptă bună și a fost ceva spectaculos. Pe mine ca să mă învingeți, trebuie să mă împușcați. Nu glumesc, vorbesc serios!", a declarat Valeriu Mircea

Printre susținătorii lui Valeriu Mircea la una dintre cele mai prestigioase gale de arte marțiale mixte din Europa s-a numărat și logodnica sa, Anastasia Nichita, campioană mondială și europeană la lupte. Valeriu Mircea, poreclit "Lupul Singuratic", a ajuns la 30 de victorii în carieră.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult