Externe

Corespondență//O decriptare a avertismentului experților ISW că Moscova ar pune bazele invaziei Moldovei

În mai multe rânduri în ultimele zile a fost menționat un nou studiu al celebrului Institut pentru Studierea Războiului din SUA (Institute for the Study of War, ISW), care afirmă că Moscova începe să folosească o retorică față de Republica Moldova „foarte asemănătoare” cu cea pe care o folosea față de Kiev înainte de invazia sa în Ucraina.

Este bine să vedem mai în detaliu în ce constau acele afirmații ale Institutului și, de asemenea, în ce constă „retorica” Moscovei. Astfel, Institutul afirmă că metodele Moscovei sunt „probabil” concepute „să creeze condiții care să justifice o posibilă escaladare viitoare a Rusiei împotriva Moldovei”.

Abordând conflictul din regiunea transnistreană, Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, a lansat astfel o serie de acuzații care le oglindesc pe cele îndreptate împotriva Ucrainei înaintea anexării Crimeei de către Rusia și a invaziei pe scară largă a acesteia.

Acuzațiile sale includ susținerea în mod fals că SUA și UE controlează guvernul Republicii Moldova. Lavrov a mai susținut că în Transnistria sunt aproximativ 200.000 de cetățeni ruși și că Rusia este „îngrijorată de soarta lor” și „nu va permite ca ei să devină victimele unei alte aventuri occidentale”.

Kremlinul a folosit deja ideea de a-și proteja „compatrioții din străinătate” pentru a justifica ocupația rusă a a regiunii transnistrene 1992, precum și invazia sa pe scară largă a Ucrainei, subliniază ISW.

Lavrov a mai susținut că Republica Moldova a decis să nu acorde subvenții de la bugetul de stat unor regiuni precum Găgăuzia care se opun integrării Moldovei în UE. Lavrov a comparat acțiunile moldovenești cu privire la Găgăuzia cu modul în care Occidentul „a refuzat” să-i acorde fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici timp să revizuiască Acordul de asociere al Ucrainei cu UE în 2013. Lavrov a mai afirmat că Occidentul emite „ultimatumuri” similare Chișinăului cu privire la integrarea în UE.

Lavrov a spus toate acestea răspunzând la o întrebare după discursul său la Duma de Stat a Rusiei din 14 februarie despre conflictul din Transnistria și a susținut în mod fals că Statele Unite și Uniunea Europeană controlează guvernul Republicii Moldova. Lavrov a susținut că Occidentul a oprit procesul de negociere 5+2 în conflictul transnistrean. Procesul 5+2 a inclus Rusia, Ucraina, Transnistria, Moldova și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) ca mediatori și UE și SUA ca observatori. Lavrov a susținut că Rusia va „face totul” pentru a relua procesul 5+2.

Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a declarat la 28 ianuarie că Moldova nu va reveni la procesul 5+2 atâta timp cât relațiile ruso-ucrainene nu se vor îmbunătăți și războiul Rusiei în Ucraina continuă.

Kremlinul a acuzat anterior și Ucraina că a abandonat și nesocotit Acordurile de la Minsk, care au stabilit armistițiul post-2014 în urma primei invazii ruse a Ucrainei și au implicat Ucraina, Rusia și OSCE cu Franța și Germania ca mediatori, iar Vladimir Putin a a susținut că presupusele încălcări ale Ucrainei ale Acordurilor de la Minsk au „forțat” Rusia să invadeze Ucraina în 2022.

Alți oficiali ai Ministerului de Externe al Rusiei, inclusiv purtătoarea de cuvânt al MAE Maria Zaharova, au susținut anterior că autoritățile moldovenești încearcă să „sufoce” economic regiunea transnistriană, împiedică o soluție diplomatică a conflictului transnistrean și se confruntă cu o nemulțumire internă larg răspândită față de politicile guvernului de la Chișinău.

Momentul unei posibile operațiuni hibride rusești în Moldova rămâne neclar, dar Kremlinul stabilește condițiile informaționale pentru a face asta posibil „în curând”, conchide studiul ISW.

AUTOR: Dan Alexe

Citește mai mult