Externe

Corespondență//Românii: verigă slabă a sprijinului UE pentru Ucraina

Românii sunt o verigă slabă a sprijinului european pentru Ucraina. Este concluzia unui studiu al grupului de experți "European Council on Foreign Relations" care își publică astăzi studiul despre atitudinea publică față de continuarea sprijinirii efortului de război al Ucrainei, studiu realizat în opt țări ale Uniunii Europene.

Respondenții din trei țări – Polonia, Portugalia și Suedia – își exprimă în continuare o preferință clară pentru sprijinirea Ucrainei în efortul militar de a-și recupera teritoriile. Dar în alte cinci țări – Austria, Grecia, Ungaria, Italia și România – există o preferință clară pentru a împinge Kievul să accepte o înțelegere. Între timp, în Franța, Germania, Olanda și Spania, publicul rămâne divizat în această privință.

Sondajul sugerează o schimbare în distribuirea geografică a sprijinului pentru Ucraina. Anterior, se credea că cei mai apropiați vecini ai Ucrainei erau printre cei mai mari susținători ai acesteia. Dar, în prezent, Ucraina pare să găsească cel mai puternic sprijin public în îndepărtatele Portugalia și Franța, în timp ce solidaritatea pare să se clatine în țările vecine.

Ungaria, sub conducerea premierului său putinist și filo-rus Viktor Orban, s-a arătat a fi într-o situație anormală în ultimii doi ani. Este țara europeană în care cel mai mare număr de oameni se așteaptă la o victorie a Rusiei (31 la sută) și unde cei mai mulți vor să împingă Ucraina să accepte un compromis (64 la sută). Dar cifrele pentru România nu sunt foarte diferite – 18% din români cred că Rusia va câștiga războiul, iar 50% vor să împingă Ucraina să accepte un compromis.

Cea mai mare proporție de oameni care văd migranții ucraineni ca pe o amenințare se află în Polonia (40 la sută), Ungaria (37 la sută) și România (35 la sută).

În mare, raportul se încheie pe această concluzie îngrijorătoare: se înregistrează un pesimism din ce în ce mai mare în Europa cu privire la rezultatul războiului din Ucraina și o oboseală crescândă a populațiilor din UE.

AUTOR: Dan Alexe

Citește mai mult