Externe

Două persoane au decedat în urma unui atac mortal israelian asupra unei reședințe Medici fără Frontiere din Gaza

Organizația neguvernamentală Medici fără Frontiere (MSF) a denunțat miercuri „în termenii cei mai fermi” o lovitură israeliană asupra uneia dintre casele sale din sudul Fâșiei Gaza, care a ucis doi membri ai familiei unuia dintre angajații săi, potrivit News.ro.

Un tanc israelian a tras marți seara târziu asupra unei case în care locuiesc unii dintre angajații săi și membri ai familiei lui Al-Mawasi, în Khan Yunis, scena unor lupte terestre, focuri de armă și raiduri aeriene în ultimele săptămâni, se arată într-un comunicat al MSF.

„Acest atac a ucis nora și soția unuia dintre colegii noștri și a rănit șase persoane, dintre care cinci femei și copii. Clădirea, marcată în mod clar cu logo-ul MSF”, a fost „ținta unor focuri de armă”, a precizat ONG-ul, adăugând că 64 de persoane se aflau în clădire în acel moment.

Ambulanțele care au venit să salveze victimele „au fost întârziate mai mult de două ore din cauza tirurilor de obuze din zonă” înainte de a putea ajunge la fața locului și de a transfera răniții la un spital de campanie din Rafah, în extremitatea sudică a Fâșiei Gaza.

„Suntem șocați și profund întristați de acest atac mortal”, a declarat Meinie Nicolai, directorul executiv al MSF, care se află în prezent într-o călătorie în Fâșia Gaza.

Armata israeliană a declarat că a tras „în timpul operațiunilor din Khan Yunis” asupra unei clădiri „identificate” ca adăpostind „activități teroriste”, dar că ulterior „informații au semnalat moartea a doi civili neimplicați” în aceste presupuse activități.

„Armata israeliană regretă orice prejudiciu cauzat civililor și face tot ce îi stă în putință pentru a opera cu precizie pe câmpul de luptă”, a adăugat armata, precizând că a început o „analiză” a incidentului.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult