Economic

Victor Parlicov: Ajustarea legislației energetice se face în beneficiul cetățenilor R. Moldova

Ajustarea legislației în domeniul energetic nu se realizează pentru Bruxelles sau pentru că așa ne cere Uniunea Europeană, ci pentru cetățenii Republicii Moldova, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov la EcoFM. Potrivit oficialului, autoritățile transpun legile țării și modul de funcționare a sistemului energetic din Republica Moldova la niște standarde după care funcționează și piața Uniunii Europene.

„Noi vrem ca cetățenii noștri, din Republica Moldova să aibă exact acleași drepturi, posibilități, opțiuni pe care le au cei din Uniunea Europeană. Și atunci eu nu aș vorbi în termeni de transpunere de directive, să spunem așa, ca cerințe europeană, eu aș vorbi despre faptul că noi treptat aducem piața noastră și modul de funcționare a sistemului energetic la niște standarde europene civilizate”, a precizat Victor Parlicov.

Precizăm că odată cu începerea războiului în Ucraina, Republica Moldova s-a confruntat cu o criză energetică, compania rusă Gazprom limitând volumele de gaze naturale livrate țării noastre. Prin urmare, autoritățile au fost nevoite să diversifice sursele de achiziție a gazelor naturale procurând de pe piețele europene la un preț mult mai mare.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult