Daniel Vodă, despre pretinsul congres de la Tiraspol: „Autoritățile Republicii Moldova evaluează calm lucrurile care se întâmplă acolo”
Asa-zisul Congres al deputaților de la Tiraspol este o altă campanie prin care se încearcă isterizarea societății, a menționat astăzi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Acesta a reiterat că nu există pericole de escaladare și destabilizare în regiunea transnistreană.
„Acest pretins congres și discuțiile care vor avea loc sunt dirijate de cei din stânga Nistrului, dar și cei de la Kremlin anume cu intenția de a crea această isterie. Autoritățile Republicii Moldova evaluează calm lucrurile care se întâmplă acolo și, după cum am menționat, regiunea transnistreană a Republicii Moldova este aliniată la obiectivele pace și securitate a țării”, a spus Daniel Vodă.
Amintim că săptămâna trecută, așa-numitul lider al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat despre convocarea unui congres în legătură cu pretinsele presiuni economice din partea Chișinăului. Atunci, opozantul din stânga Nistrului Ghenadi Ciorba a afirmat că scopul congresului ar fi adresarea unei solicitări către Federația Rusă de a accepta regiunea transnistreană în componența sa. Ieri informația a fost negată de așa-numita administrație de la Tiraspol, precizând că la Congres va fi adoptată o solicitare către Rusia și Uniunea Europeană pentru a denunța presiunea economică a Republicii Moldova împotriva Tiraspolului.