Victor Parlicov participă la Reuniunea Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze de la Baku. Agenda vizitei
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, va întreprinde o vizită de lucru în Azerbaidjan, unde va reprezenta R. Moldova la cea de-a zecea Reuniune ministerială anuală a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, care are loc în perioada 29 februarie - 3 martie. Potrivit instituției, în acest an, agenda evenimentului se axează pe securitate energetică și oportunitățile de promovare a energiei din surse regenerabile.
În cadrul vizitei, ministrul Parlicov va avea o întrevedere cu adjuncta Secretarului de Stat pentru resurse energetice în Departamentul de Stat al SUA, Kimberly D. Harrington. De asemenea, agenda ministrului Victor Parlicov include o serie de întrevederi bilaterale cu omologul său azer, Parviz Shahbazov, ministrul Economiei al Republicii Azerbaidjan, Mikayil Jabbarov, viceministra Energiei a Bulgariei, Iva Petrova.
Oficialii vor discuta oportunitățile de intensificare a colaborării dintre țările noastre în domeniul energetic și cel investiționa
Totodată, ministrul Parlicov se va întâlni cu președintele Companiei de Stat „SOCAR” a Republicii Azerbaidjan, Rovshan Najaf și reprezentanții companiei „Masdar” din Emiratele Arabe Unite. În cadrul dialogului, vor fi abordate posibilitățile de stabilire a noilor parteneriate dintre țările noastre.
În deplasarea sa în capitala Republicii Azerbaidjan, ministrul Energiei va fi însoțit de conducerea S.A. „Energocom”.