Republica Moldova va fi scutită de achitarea contribuțiilor financiare anuale pentru participarea la programele UE
Republica Moldova va fi scutită de achitarea contribuțiilor financiare anuale pentru participarea la programele Uniunii Europene. Proiectul de lege privind ratificarea Acordului-cadru, încheiat la 23 ianuarie 2024 a fost votat de 73 de deputați.
Acordul are drept scop suspendarea obligației Republicii Moldova de a plăti contribuția financiară anuală pentru participarea la programele Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. În prezent, Republica Moldova are încheiate câteva Acorduri cu Uniunea Europeană pentru participarea țării noastre la о serie de programe tematice ale Uniunii Europene prevăzute în Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, precum Fiscalis, Customs, Single Market Programme, EU4Health, LIFE, Horizon Europe, Union Civil Protection Mechanism, Connecting Europe Facility. Totodată, viitoarele acorduri de asociere ale Republicii Moldova la programele UE ar putea, de asemenea, face obiectul acestei suspendări.
„Urmare a agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Federației Ruse împotriva Ucrainei și a consecințelor sale economice, financiare și politice pentru Republica Moldova, Comisia Europeană a înaintat Guvemului Republicii Moldova propunerea de suspendare a plăților contribuțiilor financiare, începând cu anul 2021, pentru participarea Republicii Moldova la Programele UE prevăzute în Cadrul Financiar Multianual 2021-2027”, se menționează în nota informativă a proiectului de lege.
Anual, Comisia Europeană va evalua Republica Moldova și va decide necesitatea menținerii suspendării.