Dosarul contrabandei cu țigări de la Vulcănești// Fostul șef INI ar fi încercat să distrugă probele. Trei persoane, reținute
Trei bărbați au fost reținuți de oamenii legii după ce au sustras noaptea trecută documente și alte probe relevante dintr-un automobil indisponibilizat în parcarea specială din Leova. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, probele fac parte din dosarul penal pornit pentru contrabandă cu țigări în valoare de de 3,8 milioane lei, depistată la Vulcănești.
Automobilul indisponibilizat de oamenii legii este cel condus de către fostul șef de direcție al INI de la Sud, care în decembrie 2023 a accidentat intenționat mașina inspectorilor de patrulare pe motiv că aceștia solicitaseră percheziționarea microbuzului în care erau 1,2 milioane de țigări.
Ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS, atât fostul șef care conducea automobilul, cât și ofițerul INSP care conducea microbuzul cu țigări, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
Chiar și din arest preventiv, bănuiții au organizat sustragerea documentelor din mașina indisponibilizată folosind „serviciile” persoanelor aflate dincolo de gratii. Trei tineri au pătruns în mașina indisponibilizată la parcarea specială și au sustras documente și alte probe utile înaintea desfășurării perchezițiilor.
Suspecții au fost reținuți și escortați la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). La audieri, doi dintre reținuți și-au recunoscut vina și au comunicat despre planificarea și comiterea infracțiunii.
În privința fostului șef de direcție al INI de la Sud și ofițerului INSP, care ar fi solicitat spargerea automobilului, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu.
Totuși, procurorii PCCOCS au contestat încheierea la Curtea de Apel Chișinău și au solicitat revenirea lor în arest preventiv, mai ales în contextul în care învinuiții deja ar fi depus eforturi de distrugere a probelor, prin intervenția celor trei care au pătruns în automobil