O samă de cuvinte//Un prieten «de-al meu» sau «de-ai mei»?… și alte pompozități ucigătoare
O formulă nouă, nefirească, urâtă și deloc în spiritul limbii, ca mai tot ce ne este propus si e decretat ca fiind „corect" de către noii cenzori anonimi ai limbii de la București, începe să se impună în ultima vreme si curând o s-o vedem ca obligatorie în gramatici.
După ce ne-au dojenit și ne-au rușinat cerându-ne să nu mai folosim unele din cele mai firești vechi expresii, de la „a vedea cu ochiul liber" la „o săptămână de zile", iată-i acum că insistă să folosim un fals acord și să spunem: „un prieten de-ai mei" și „o prietenă de-ale mele".
Nu e nimic nou în aceste pompoase false acorduri gramaticale. În România deceniului de dinainte de Revoluție se făcea deja un fals acord de plural, spunându-se, de pildă: «Ce-s cu cărțile astea»? Că acordul era greșit se putea vedea imediat inversând fraza: — «Cu cărțile astea ce este?» Căci n-ai să spui: — «Cu cărțile astea ce sunt?» Pronumele interogative folosesc verbul la singular. Indiferent dacă o persoană este bătută de mai mulți sau de unul singur, întrebarea va fi: — «Cine te-a bătut?», iar nu «Cine te-au bătut», chiar dacă aceia erau mai mulți.
Iată de ce expresia „un prieten de-ai mei” este total nefirească, implicând că vorbitorul ar avea mai mulți cunoscuți apropiați și că asta trebuie neapărat indicat gramatical. Este un fals acord, venit din teroare gramaticală. În vorbirea umană, acordul se face cu subiectul logic, nu strict si obligatoriu cu subiectul gramatical. Am citit astfel un text de un cunoscut de-al meu, intelectual român care pretinde că ar fi fost arestat în momentul Revoluției din 1989: „Mare parte din noi fusese bătută cu bestialitate”!…
Cum adică „mare parte din noi fusese bătută”?! Înțeleg că le fusese bătută spinarea, dar nu aceea se dorea a fi marea parte. Omul căuta să spună că "mulți fuseseră bătuți". Majoritatea. Dar el făcea falsul acord: "mare parte din noi fusese bătută”.
Acordul însă, acolo, cu „mare parte din”, trebuie să se facă logic cu verbul la plural: „Mare parte din noi fuseseră(m) bătuți”.
În cazuri ca ăsta, „majoritatea” este un colectiv, cu folosința flexibilă, unde se cere pluralul verbului. Ar fi monstruos să spunem, cum vor casapii limbii: „majoritatea cazurilor a fost constatată”.
Sper că majoritatea nu ești proastă…
Tot așa, am fost apostrofat odată de un stricător al limbii, apropo de o postare Facebook în care spuneam: „Majoritatea musulmanilor de pe planetă sunt convinși că a treia persoană a Trinității e mama lui Isus, Maria”.
… „că ar fi trebuit să spun: “majoritatea musulmanilor este convinsă că”…
Acum… pe lângă faptul că oamenii ăștia transformă limba într-o lecție de medicină legală, etalând-o frigid pe trista lor tarabă, dar ei nici nu văd că “majoritatea” este un termen colectiv. Astfel, dacă ideea e de a sugera o masă compactă, atunci putem folosi singularul. In caz de vot, de pildă: “majoritatea a grăit”. Aici – majoritatea este o entitate concretă. In schimb, dacă e vorba de o sumă de destine umane individuale, de pildă soarta militarilor moldoveni în URSS după 1944, vom spune: “Majoritatea au fost deportați în Siberia”.
„Au fost”. Cei mai mulți dintre ei (cu atenție la nuanța împrăștierii și a risipei umane) au fost deportați. In nici un caz oroarea gramaticală: “majoritatea a fost deportată”.
Sper că majoritatea veți fi de acord cu mine. (Iar nu: sper că „majoritatea vei fi de acord”. Că doar nu ești proastă.)
Dumnezeul gramaticii știe că așa este în limbaj uman și că acordul se face cu subiectul logic („militarii”), iar nu, cum ne învață grămăticii netalentați, cu subiectul gramatical (substantivul feminin "majoritate”).
Revenind la exemplul anterior, cel cu „mare parte din noi fusese bătută”, în limbaj uman, în „deep structure”, "noi” este subiectul acolo, noi fuseserăm bătuți, nu partea blestemată.
Mare parte din noi suntem revoltați de noile reguli absurde.
Și da, am zis dinadins “mare parte DIN noi”. Teroarea noilor reguli gramaticale (absurde, impuse de conțopiști necreativi) îi face pe unii din noi să nu mai îndrăznească să spună și să scrie „din”, ci doar „dintre”. Nu doar că mai toată lumea a ajuns să spună „jumătate dintre ei” (corect ar fi de fapt “jumătate din ei”), dar am văzut la cineva monstruoasa formulare: “una dintre mâinile lui”!…
„Una dintre mâinile lui” trimite de fapt la altă parte a corpului, pe care uneori o luăm între mâini. Puțină orientare în spațiu ar face bine la gramatică.
AUTOR: Dan Alexe
