Oazu Nantoi, despre rezolvarea conflictului transnistrean: „Dacă societatea nu manifestă interes, este inutil să vorbim despre soluții miraculoase”
Diferendul transnistrean nu poate fi soluționat într-o perioadă scurtă de timp, a declarat deputatul Partidului Acțiunii și Solidaritate Oazu Nantoi la o ediție specială de la Radio Moldova. Acesta a mai precizat că pentru reîntregirea țării este nevoie în primul rând de consolidarea populației de pe ambele maluri ale Nistrului.
„Conflictul transnistrean nu se rezolvă prin semnarea unei hârtii în fața obiectivelor camerelor de luat vederi. Acesta este un proces îndelungat de integrare a populației din stânga Nistrului, de demontare a astructurilor ilegale, de demilitarizare a acestei regiuni, dar cu condiția că societatea va manifesta un interes minim, ceea ce lipsește astăzi. Prin urmare, dacă societatea nu manifestă interes, este inutil să vorbim despre soluții miraculoase”, a declarat deputatul PAS, Oazu Nantoi.
Conflictul transnistrean cel mai probabil poate fi soluționat într-o conjunctură geopolitică pozitivă, adică după obținerea victoriei de către Ucraina în războiul cu Rusia, susține analistul politic de la București, Ovidiu Nahoi. El a mai spus că în prezent, Kremlinul utilizează regiunea transnistreană ca un instrument de șantaj pentru a tergiversa parcursul european al Republicii Moldova.
Precizăm că recent, președinta Maia Sandu a declarat că Republica Moldova este decisă să rezolve conflictul „înghețat” pe cale pașnică, iar în prezent se întreprind mai multe acțiuni pentru reintegrarea țării.