Social

Postul vamal Sculeni, inaugurat după reconstrucție și modernizare

Postul vamal Sculeni a fost inaugurat după mai mult de un an și jumătate de reconstrucție și modernizare. Potrivit șefului Serviciului Vamal, Igor Talmazan, suprafața acestuia a fost extinsă considerabil, iar acum va putea permite un flux mult mai mare de călători. Postul vamal a fost dotat și cu echipament performant ceea ce îi va ajuta pe angajații Serviciului Vamal și cei de la Poliția de Frontieră să își facă munca mai rapid.

Serviciul Vamal
Sursa: Serviciul Vamal

Lucrările de la postul vamal Sculeni au început în luna iunie 2022 și au durat peste un an și jumătate, a declarat șeful Serviciului Vamal, Igor Talmazan, la evenimentul de inaugurare.

*„S-au construit piste suplimentare. Avem șapte piste de intrare și șapte piste de ieșire. Pavilioane cu copertine și boxe pentru control aprofundat și multe alte obiective care au fost deja prezentate, inclusiv infrastructura rutieră. Cel mai important este ce este în subterană, deoarece a fost practic refăcute toate rețelele pentru a le acorda cetățenilor care traversează frontiera toate condițiile de igienă și iluminat. Nu avem rețele la suprafață, toate sunt în subterane, inclusiv încălzire autonomă

Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a precizat că investițiile în infrastructura vamală vor contribui la fluidizarea traficului transfrontalier.

„Acest proiect este unul mai mare și vorbim despre trei puncte de trecere a frontierei: Leușeni-Albița, Giurgiulești-Giurgiulești și Sculeni-Sculeni. Proiectul este în valoare de circa 8 milioane de euro. Contribuția Uniunii Europene este de 3 milioane de euro și 5 milioane de euro este contribuția din bugetul de stat. Sunt rezultate frumoase. Doar pentru acest proiect investițional au fost utilizate circa 120 de milioane de lei. Este o sumă destul de eficient utilizată, astfel încât vedem creșterea capacității. Fluidizarea traficului înseamnă și infrastructură pentru că, în mare parte, cozile erau legate de infrastructură”.

Angajații de la acest post vamal spun că noile condiții de muncă le vor permite să își facă mai rapid și calitativ munca.

„Ne bucurăm de echipamentele pe care le deținem și de modernizările care au loc în Serviciul Vamal, ceea ce ne ajută să efectuăm controlul vamal corespunzător, precum și să asigurăm persoanelor verificate un nivel de confort cât mai înalt”.

Postul vamal Sculeni a fost modernizat și reconstruit cu ajutorul Uniunii Europene și al României. Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a menționat că investițiile în infrastructura vamală sunt esențiale pentru țara noastră.

„Am fost fericiți să vedem că există o pistă dedicată pentru operatorii economici autorizați și, evident, toate aceste lucruri contribuie și promovează integrarea europeană, deoarece integrarea europeană ține anume de aceste aspecte. Pe de parte, dă posibilitate de a menține puternice și bine securizate frontierele de stat ale Republicii Moldova și promovarea exporturilor”.

Proiectul ”Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de frontieră de la granița România - Republica Moldova” a fost finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de guvernele de la Chișinău și București. Acesta prevede reabilitarea birourilor vamale Leușeni - Albița, Sculeni - Sculeni și Giurgiulești - Galați.

Serviciul Vamal
Sursa: Serviciul Vamal

Citește mai mult